„Rapoartele expertizelor, aflate la dispoziţia instituţiilor de drept, dau temei pentru a crede că omul care l-a împuşcat pe Nemţov este Dadaev. Vom putea fi siguri 100% de acest lucru atunci când vom găsi arma crimei”, a declarat sursa.

Între timp, Zaur Dadaev este reticent în comunicarea cu anchetatorii. „Din declaraţiile sale reiese că anume el este organizatorul crimei”, a adăugat sursa citată de Interfax.

Potrivit unei ipoteze, Nemţov ar fi fost ucis pentru declaraţiile sale dure cu privire la islam. „În acelaşi timp, poliţia a depistat unele contacte externe ale învinuitului de omorul lui Nemţov, astfel încât ipoteza implicării unor factori externi trebuie examinată activ”, a spus sursa.

Anchetatorii ruşi au declarat săptămâna trecută că analizează posibilitatea ca Nemţov să fi fost asasinat de către militanţi islamişti pentru că a apărat caricaturile la adresa musulmanilor publicate în revista franceză Charlie Hebdo.

Ieri, doi suspecţi reţinuţi în dosarul asasinării opozantului rus Boris Nemţov au fost puşi sub învinuire. Este vorba despre Zaur Dadaev şi Anzor Gubaşev. Autorităţile de la Moscova au anunţat că Zaur Dadaev şi-ar fi recunoscut vina.

Ceilalţi suspecţi, Ramzan Bahaev, Tamerlan Eskerhanov şi Şaghit Gubaşev au fost plasaţi în arest.