Criticile Rusiei la adresa lui Obama nu au avut nimic personal, asigură Kremlinul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Relațiile dintre Rusia și Statele Unite ale Americii s-au „deteriorat profund” sub președinția lui Barack Obama, dar criticile Kremlinului la adresa acestuia n-a fost niciodată ceva „personal”, a ținut să precizeze joi președinția rusă, relatează AFP.

„Nimeni nu și-a permis critici personale la adresa lui Obama”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a subliniat că „la Moscova a existat și va exista întotdeauna respect pentru președinții tuturor țărilor”.

Totuși, a menționat Peskov, „trebuie constatat că sub președinția dlui Obama relațiile noastre s-au deteriorat profund, la toate nivelurile”. El a evocat în acest sens instalarea scutului american antirachetă în estul Europei, care a provocat mânie la Moscova.

„Pe parcursul ultimului deceniu, Statele Unite au acționat în mai multe rânduri într-un mod fățiș ostil împotriva țării noastre”, a spus Peskov, care a mai explicat că „de aceea președintele Vladimir Putin și partea rusă au atâtea motive să afirme că, din păcate, dorința noastră de a construi bune relații cu America nu a fost întotdeauna reciprocă”.

Responsabilul rus a mai menționat că nu este prevăzut niciun contact între președintele american în exercițiu și președintele rus Vladimir Putin, până la învestirea lui Donald Trump la Casa Albă.

În ce-l privește, la ultima sa conferință de presă susținută ca președinte la Casa Albă, Barack Obama a afirmat că „este în interesul Americii” să aibă „relații constructive cu Rusia”. „Acolo unde interesele noastre au fost convergente, am cooperat”, a spus el.

Relațiile dintre Moscova și Washington au cunoscut o deteriorare drastică după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, în martie 2014, urmată de conflictul din estul separatist al Ucrainei, în care Kievul și occidentalii acuză Moscova că-i susține militar pe rebeli.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...