Moldoveanul Artur Ioniţă a fost protagonistul primei reprize pe San Siro. Mijlocaşul de 24 de ani a obţinut penalty-ul din care Verona a deschis scorul (17). Luca Toni a înscris cu eleganţă de la punctul cu var pentru 1-0. A fost al cincilea gol al veteranului în ultimele 5 etape.

Ioniţă a avut şansa de a mări avantajul oaspeţilor, însă Diego Lopez a fost la post (31). La pauză a fost 1-1, după ce şi Milan a punctat tot de la 11 metri. Menez a adus egalarea dintr-un penalty scos de Mexes (40). A fost al 13-lea gol stagional pentru francez, aflat la cel mai bun sezon din carieră, din acest punct de vedere.

Trupa lui Inzaghi a ieşit mai decisă de la cabine şi a preluat imediat conducerea după o fază încâlcită în careul Veronei. Mexes a încercat să trimită mingea în plasă, iar Pisano a respins nefericit în propriul său coechipier Tachtsidis (47).

Grecul era să se revanşeze în minutul 73, când şutul său a lovit transversala.

În al cincilea minut de prelungiri, Nico Lopez a dat lovitura şi a adus un punct nesperat pentru trupa lui Mandorlini.

AC Milan este pe locul 10 în Serie A şi mai poate coborî un loc până la încheierea etapei. Postul lui Inzaghi este în pericol, în condiţiile în care Berlusconi şi Galliani au anunţat că nu vor mai tolera paşi greşiţi din partea rossonerilor.