Dmitry Rogozin: Rusia este interesată de reluarea negocierilor privind conflictul transnistrean

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia este interesată de reluarea negocierilor privind soluţionarea conflictului transnistrean şi a problemelor economice în regiunea separatistă, a declarat sâmbătă vicepremierul rus Dmitri Rogozin, citat de Sputnik News.

Rogozin, reprezentantul special al preşedintelui rus la negocierile din Transnistria, a adăugat că problemele-cheie din regiune sunt legate în primul rând de bunăstarea şi de siguranţa oamenilor de acolo.

„Cred că ar fi bine dacă puterea executivă din Transnistria ar putea transmite preocupările economice ale oamenilor de pe malul stâng al Nistrului preşedintelui Republicii Moldova”, a spus Rogozin, în urma unei întâlniri cu preşedintele moldovean Igor Dodon.

„Noi, în Rusia, vom fi încântaţi dacă se fac paşi în această direcţie”, a spus ministrul.

Rogozin a ajuns la Chişinău în cursul nopţii trecute, unde s-a întâlnit cu noul preşedinte al Moldovei, Igor Dodon, ocazie cu care l-a felicitat pe acesta şi l-a invitat, în numele lui Vladimir Putin, să viziteze Rusia pe 17 ianuarie 2017.

„În cadrul întrevederii Dmitri Rogozin a transmis felicitări din partea conducerii Rusiei, cu prilejul investirii în înalta funcţie de preşedinte al ţării, precum şi a transmis invitaţia de a efectua o vizită oficială în Federaţia Rusă. În cursul dialogului părţile au făcut un schimb de opinii cu privire la starea actuală a relaţiilor bilaterale moldo-ruse, perspectivele unui eventual progres în problema transnistreană, soluţionarea principalelor subiecte în colaborarea moldo-rusă, agenda întrevederii cu Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse”, transmite preşedinţia Republicii Moldova.

Totodată, Rogozin l-a invitat pe Dodon la Moscova, vizită ce urmează să aibă loc pe 17 ianuarie.

„Am acceptat cu plăcere invitaţia şi mi-am exprimat speranţa la o relansare plenară a relaţiilor moldo-ruse”, a menţionat Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...