După Rusia, și Ungaria iese dintr-o organizație anticorupție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a dat dispozitie ministrului de externe Peter Szijjarto să demareze imediat procedurile de ieșire din programul Open Government Partnership (OGP), menit să asigure mai multă transparență, transmite Digi 24.

Ungaria este membră din 2012 a OGP, programul international care are ca scop asigurarea unei guvernări deschise și transparente, a încurajării participării societății la guvernare, precum și a schimbului de bune practici între statele participante. Pe scurt: o inițiativă anticorupție.

În „Monitorul oficial” al Ungariei din 6 decembrie este publicată o hotărâre de guvern prin care prim-ministrul dă dispoziție ministrului de externe să trimită imediat o notificare de intenție de ieșire a Ungariei din OGP.

În legătură cu această decizie, MAE de la Budapesta a dat următorul comunicat: „În locul dezbaterii exemplelor de best practice, OGP dă lecții anumitor țări, nu poartă dialog, denaturează fapte și întocmește rapoarte părtinitoare”.

Anterior, OGP publicase un raport în care atrăgea atenția că în Ungaria mecanismele de control și verificare au fost demontate într-o măsură îngrijorătoare, a scăzut transparența, iar libertatea presei este în pericol.

Guvernul ungar critică OGP pentru că ia în considerare doar informațiile ONG-urilor din Ungaria si ignoră argumentele Guvernului.

Înaintea Ungariei, Rusia a fost singura țară care a părăsit voluntar OGP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...