În oraşul Rio Branco, din nordul Braziliei, autorităţile au decretat stare de urgenţă, iar şcolile şi magazinele au fost închise. Echipele de salvare umblă din casă în casă şi îi îndeamnă pe localnici să-şi părăsească locuinţele, majoritatea inundate. Mulţi sinistraţi refuză însă să-şi lasă în voia apelor munca de-o viaţă.

Râul Acre, ce trece prin localitate şi-a dublat volumul din cauza precipitaţiilor. Astfel, nivelul apei a urcat la aproape 18 metri, faţă de şase cât era iniţial. Autorităţile braziliene au declarat că dezastrul provocat de puhoaie este comparabil doar cu inundaţiile din 1997. Din păcate, meteorologii au avertizat că ploile vor continua, iar nivelul apelor este posibil să crească şi mai mult.