Fostul campion mondial la box Mike Tyson și-a adus pumnii și făptura gingașă în Parlamentul României. Era, s-a aflat după aceea, un moment vesel din campania de promovare a unei băuturi energizante. Cine i-a dat organizatorului campaniei publicitare cheile împărăției nu s-a aflat. Cineva care numără și acum banii albi pentru campania electorală, probabil. Nu spunea unul dintre foștii miniștri condamnați zilele trecute în dosarul Microsoft că o campanie electorală costă mulți bani pe care mai bine-i furi de la bogați decât să-i iei de la buget? Oricum, poate că, după gala Bute, procuratura se va ocupa și de gala Tyson, pentru a afla cine a beneficiat de băutura energizantă care a transformat ringul politic în ring de box.
Chiar dacă nu e mare amator de politică iar la el acasă o evită cât poate, boxerul s-a simțit bine în haosul din Parlamentul României, pentru că zarva făcută de politicieni nu diferea prea mult de petrecerile pe care el însuși le organizează de răsună tabloidele din toată lumea. A lipsit doar băutura, spunea el, deși probabil că, dacă scormonea prin arhive, dădea de spirtul acela nerafinat din care beau parlamentarii înainte să-și voteze pensiile și salariile și găsea și prafurile alea cu care-și otrăvesc politicienii alegătorii înainte să le ia banii, mințile și voturile.
Călin Popescu Tăriceanu a cam strâmbat din nas și i-a închis ușile Senatului spunând că ședința s-a terminat, deși aproape că nici nu începuse din lipsă de cvorum. A fost trădat de zeci de senatori care au găsit în boxer un formator de idei pe placul lor, demn de adăugat în pozele de familie. Probabil că și anii de pușcărie făcuți de acesta le-au impus respectul, transformându-l într-un sfânt al închisorilor. În plus, probabil că în țara lui e mare scriitor, dat fiind că nu a făcut decât trei ani din pedeapsa de șase primită. În vizita la Camera Deputaților a putut chiar folosi ciocănelul de ședință pentru a impune liniștea pe scena politică. A iscat chicoteli emoționate. Unii chiar l-au reevaluat pe ilustrul mâncător de urechi, gândindu-se că ar putea fi un excelent președinte-jucător. Ar face ordine în haos, ar rescrie regulile jocului politic, s-ar vedea, în fine, că e nevoie doar de două mâini vrednice pentru a ține la respect un guvern, o justiție, un Parlament. Vorba aceea: ajunge o măciucă la un car de oale. Or, tocmai după această ordine a firii tânjesc unii: după domnia legii pumnilor. E nevoie de băuturi energizante și de oameni cu pumni mari să trezească românul din somnul cel de moarte. Incursiunile președintelui Iohannis în activitatea instanțelor sau presiunile ca premierul să-și schimbe sexul politic sunt doar niște croșee stângace, departe de vigoarea cu care mânuia boxerul ciocanul președintelui de ședință, dovadă că președintele Iohannis o fi el un biciclist de carieră, dar nu are nicio speranță în pugilistică. Astfel că Mike Tyson i-a luat, cum se spune, fața președintelui. A fost suficient doar să-și arate ce are mai bun (pumnii și emisferele cerebrale tumefiate) pentru a deveni muza politicienilor. Unii chiar s-au gândit că ar fi bun pentru a verifica activitatea ministerului Justiției. La urma urmei, odinioară procesele nu erau decise de pumnii campionilor închiriați?
Curios este că președintele Senatului a găsit că întreaga afacere era dezonorantă pentru parlamentari, având în vedere faima de bătăuș și violator a musafirului. Dezonorant chiar și pentru țara unde la Ateneu cântă maneliști, orchestra Filarmonicii se produce la sindrofii de partid sau în clădirea Operei se toarnă clipuri de hip-hop. Dezonorant chiar și pentru țara unde o sută de parlamentari au parcurs diferite stadii ale proceselor penale. Însă probabil că managerul boxerului i-a spus acestuia același lucru: Vezi că sunt personaje acolo cum n-ai văzut prin penitenciarele de maximă securitate prin care ai trecut. Sunt tipi duri, unși cu toate alifiile, cu pielea de toval, gata oricând să încaseze până obosești. În valută să fie. Unii chiar te pot face de rușine cu rezistența lor de animale politice.
Parcă pentru a demonstra că onoare nu e cuvânt românesc, Popescu Tăriceanu a organizat în ziua următoare vizitei bătrânului domn în Parlament o dezbatere pe marginea independenței justiției. Chiar pe marginea ei, de vreme ce invitați de onoare au fost binecunoscute personaje penale de ieri și de azi care au vorbit despre experiența lor cu justiția din România, unii dintre ei cunoscând sistemul din interiorul pușcăriei. A fost o lecție din care ar fi putut învăța ceva și boxerul Tyson. Președintele Senatului a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului și este urmărit în dosarul inițiat ca urmare a autodenunțului făcut de Vântu despre mita pe care i-ar fi cerut-o Tăriceanu pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării. În această societate aleasă s-au produs și alți delincvenți cunoscuți: Adrian Severin, europarlamentar condamnat la ani de pușcărie pentru solicitare de mită, Rodica Stănoiu, fost ministrul al Justiției de tristă amintire și dovedită turnătoare la Securitate, Viorica Costiniu, judecătoare, soție de judecător condamnat pentru corupție, și colonelul Mircea Dogaru, mercenar dubios în solda misterioșilor regizori generali din culisele scenei publice. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că procurorii profită că Justiția e oarbă și fac din ea ce vor, abuzând legile pe care parlamentarii le concep cu atâta greutate. Ar trebui reclădită încrederea politicienilor în justiție demolând-o și apoi reclădind-o după chipul și asemănarea lor. Adrian Severin l-a aplaudat la scenă deschisă și s-a destăinuit: ”Dacă toți comit o infracțiune înseamnă că aceasta trebuie legiferată. Când o lege se încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că doar n-o să schimbăm poporul! Dacă toți suntem corupți înseamnă că nimeni nu este corupt.” Sunt principiile care l-au călăuzit în viață pe fostul utecist și pesedist de frunte și rigoarea cu care a urmat acest cod al dezonoarei i-a uimit pe colegii lui din Parlamentul European care nu știu nici azi din ce e făcut obrazul lui Severinde a rezistat la atâtea palme.
Rodica Stănoiu crede că buba justiției e la Consiliul Superior al Magistraturii care e rupt de realitatea sistemului. Ce e drept, pe vremea când era ea ministru al Justiției, realitatea era alta. Așa se face că zeci de magistrați școliți pe vremea democrației populare a lui Ceaușescu, colegi de studii și turnătorii cu fosta ministră, au pensii de zeci de mii de euro. Însă și parlamentarii sunt de vină, spune Rodica Stănoiu mușcând mâna care i-a pus o bucată albă de pâine pe masă. Sunt aroganți și nu țin cont de opiniile juriștilor. Parlamentarii au votat Codul Penal pe care l-au vrut ignorând opiniile specialiștilor de la Institutul de Cercetări Juridice, locul ei de muncă, îi apostrofează fosta ministră. Însă ce e nou în asta? Parlamentarii votează mereu în necunoștință de cauză, uneori când ies din sală își amintesc de momentele în care li s-a cerut votul ca de un vis urât în timpul unui somn sănătos.
Și pentru a dovedi ce înțelege el din justiție și democrație, Călin Popescu Tăriceanu vrea să propună viitorului Parlament organizarea unui grup de lucru pentru a reda credibilitatea justiției din România. Nu se știe în ce calitate face această cerere, de vreme ce sondajele de opinie îi plasează partidulețul și pe el însuși - în marja de eroare în cursa pentru viitorul Parlament. În plus, s-ar putea ca fostul șef al Senatului, până în momentul în care viitorul Parlament își va intra în atribuții, să depună jurământul la tribunal că spune adevărul și numai adevărul în dosarele în care este erou principal. Atunci se va vedea și ce înțelege el cu adevărat când vorbește despre dezonoare.
