Şoferul unui automobil de marcă Opel a fost somat să tragă pe dreapta de către un echipaj al Poliţiei de Patrulare. În momentul când a pornit de pe acostament, un camion a lovit maşina din spate proiectând-o în alt automobil.

În urma impactului, ambele vehicule au fost deteriorate.

Potrivit martorilor, vinovat s-ar face conducătorul Opelului, care nu s-a asigurat atunci când a pornit din loc.

La rândul său, şoferul spune că nu poate explica ce s-a întâmplat. Acesta a afirmat doar că a semnalizat atunci când a pornit.

Poliţia cercetează cazul.