Rusia ar putea invada Europa în 48 de ore, avertizează un general britanic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Generalul Richard Barrons, fost şef al Comandamentului interarme britanic, susţine că Europa ar putea fi supusă unui atac iminent din partea Rusiei, putând mobiliza avioane, nave de război şi trupe militare în 48 de ore, potrivit The Independent.

Conform lui Barrons, dacă un posibil atac este dorit de statul rus, NATO se află la luni distanţă de a putea contracara în mod efectiv.

Fostul şeful al Comandamentului interarme britanic a avertizat în privinţa eşecului statelor precum Franţa, Germania şi Italia de a lua în serios agresivitatea rusă, care ar putea conduce la o posibilă pierdere unor teritorii terestre, marine şi aeriene din Europa.

Statele care se învecinează cu Rusia se tem de o ameninţare din partea statului rus, dar consideră că aceasta nu este o prioritate pentru ţările din sudul şi centrul Europei.

„Dacă enumeri întreaga capacitate militară NATO, aceasta o depăşeşte pe cea rusă, dar din cauza faptului că acestea sunt inactive, apare o ocazie favorabilă… Rusia şi-ar putea folosi forţele militare mai slabe pentru a tachina NATO într-un fel în care cei din urmă ar putea fi presaţi să riposteze”, a afirmat Barrons.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...