Cântăreţul s-a plecat, a luat banii şi i-a aruncat în faţă târgovişteanului, după care s părăsit scena spunând „Vă mulţumim mult!”

Incidentul a fost explicat şi de reprezentanţii clubului Belvedere, unde fusese invitată trupa.

„Din păcate, Visele Carlei nu au putut fi destăinuite încă, live, în Târgovişte. Deşi, acest eveniment a fost aşteptat cu „sufletul la gură”, comportamentul de…nuntaş al unui participant a făcut ca spectacolul să fie întrerupt şi reprogramat. Trebuie să înţelegem că acest band este unul care se adresează tuturor, dar nu sunt lăutari sau manelişti”, a fost explicaţia clubului.

Carla’s Dreams va reveni în concret la Târgovişte, iar bilete rămân valabile. Însă cei care nu doresc să mai participe, îşi vor recupera banii.

În mai 2016, Carla’s Dreams a oprit un concert la Piatra Neamţ, după ce mai multe persoane au leşinat din cauza căldurii. Trupa a spus atunci că spaţiul este total nepotrivit atât pentru spectatori, cât şi pentru ei, şi i/a rugat să iasă în ordine pentru a nu se crea probleme.