Oraşul Timişoara din România a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii 2021

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oraşul Timişoara din România a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii (CEaC) 2021, a anunţat astăzi un juriu internaţional delegat al UE. Oraşul desemnat câştigător va primi din partea UE şi un premiu de 1,5 milioane de euro.

Ministerul Culturii din România a lansat, în decembrie 2014, un apel oraşelor din România care vor să candideze la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) pentru anul 2021, scrie news.ro. Un juriu de experţi a evaluat 14 candidaturi, iar oraşele rămase în competiţie au fost anunţate în decembrie 2015 – Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

Programul a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană, în 1985. Anul acesta, localităţile San Sebastián (Spania) şi Wrocław (Polonia) sunt deţinătoarele titlului.

Sibiu a fost Capitală Europeană a Culturii în 2007. În 2021, vor fi trei Capitale Europene ale Culturii: una din ţările candidate la UE (Serbia şi Muntenegru), una din Grecia şi una din România.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...