De la un turneu la altul, Simona se face tot mai mare în circuitul WTA. Nu din punct de vedere fizic, la acest capitol Halep este chiar dezavantajată şi trebuie să compenseze prin alte calităţi, ci prin prisma palmaresului. Românca capătă o altă dimensiune, ca valoare, fiind pe urmele unor jucătoare consacrate precum Serena Williams, Maria Şarapova şi Venus Williams, toate cu cel puţin 30 de titluri WTA la activ.

Prin succesul de la Dubai, Halep a intrat în rândul jucătoarelor care au obţinut cel puţin 10 trofee. Din acest club select fac parte doar 12 fete aflate în activitate. Deocamdată, Simona a egalat-o pe Flavia Pennetta, care are în palmares tot 10 titluri. Italianca are un trofeu mai valoros, la Indian Wells - categoria Premier Mandatoy (1.000 de puncte), dar Halep a obţinut două titluri de valoare apropiată, din categoria Premier 5 (900 puncte). Din punct de vedere statistic, următoarea ţintă pentru reprezentanta României este Jelena Jankovic, jucătoare care are la activ 13 titluri WTA.

Dintre cele 12 jucătoare cu cel puţin 10 trofee în circuitul feminin, doar 7 au câştigat şi cel puţin un titlu de Grand Slam: Serena Williams, Venus Williams, Maria Şarapova, Viktoria Azarenka, Petra Kvitova, Ana Ivanovic şi Svetlana Kuznetsova.

Top număr de trofee în circuitul WTA (jucătoare active)

Serena Williams            65 titluri
Venus Williams              46
Maria Şarapova              34
Caroline Wozniacki       22
Viktoria Azarenka           17
Petra Kvitova                   15
Ana Ivanovic                    15
Agnieszka Radwanska 14
Svetlana Kuznetsova     14
Jelena Jankovic              13
Simona Halep                 10
Flavia Pennetta               10

Din punct de vedere al cifrelor, Simona mai are multe trofee de câştigat pentru a le ajunge pe cele mai titrate jucătoare ale lumii, însă ProSport a descoperit un aspect foarte interesant. Dintre jucătoarele active, Halep a înregistrat un progres foarte spectaculos: primele 10 titluri le-a obţinut într-un interval de aproximativ de 1 an şi 8 luni şi 6 zile (Nurnberg, 15 iunie 2013 - Dubai 21 februarie 2015). La acest capitol, românca le-a învins inclusiv pe Serena Williams, Maria Şarapova şi toate celelalte staruri ale circuitului WTA. Simona a devansat-o cu o singură zi pe Maria Şarapova (Tokyo, 5 octombrie 2003 - Birmingham, 12 iunie 2005), în timp ce Serena Williams a câştigat primele 10 titluri într-un interval de 2 ani şi 6 luni.

Simona Halep şi Maria Şarapova au câştigat primele 10 titluri într-o perioadă de 616 zile, diferenţa de o zi fiind făcută însă de faptul că rusoaica a realizat această performanţă într-o perioadă cu un an bisect (2004)!

Cele mai rapide 10 titluri câştigate, începând cu data primului trofeu (jucătoare active)

Simona Halep                1 an, 8 luni şi 6 zile
Maria Şarapova              1 an, 8 luni şi 7 zile
Caroline Wozniacki       2 ani şi 1 lună
Venus Williams              2 ani şi 4 luni
Serena Williams            2 ani şi 6 luni
Viktoria Azarenka            3 ani şi 9 luni
Petra Kvitova                    4 ani şi 1 lună
Agniesza Radwanska   4 ani şi 10 luni
Jelena Jankovic              4 ani şi 11 luni
Ana Ivanovic                     5 ani şi 10 luni
Svetlana Kuznetsova     6 ani şi 8 luni
Flavia Pennetta               9 ani şi 7 luni

Ar mai fi de precizat că Serena, Venus, Şarapova şi Wozniacki au adunat primele 10 titluri până la 20 de ani, faţă de celelalte jucătoare active, care au ajuns la această bornă începând de la 23 de ani.