De la începutul anului moneda naţională s-a depreciat faţă de euro cu 26% şi faţă de dolar – cu 34%, iar procesul trebuie să fie stopat, susţin membrii CNPM. „Solicităm prim-ministrului RM convocarea imediată a Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară, care are atribuţia de a asigura o coordonare adecvată între autorităţile publice în cazuri de şocuri financiare extraordinare. Facem apel către Guvern să lanseze elaborarea unui plan naţional anticriză”, a declarat preşedintele CNPM, Leonid Cerescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

De cealaltă parte, prim-vicepreşedintele CNPM, Alexandru Slusari, susţine că din cauza oscilaţiilor pe piaţa valutară creditele s-au scumpit, iar după ce Banca Naţională a majorat faţa de refinanţare băncile refuză să mai acorde finanţări – ceea ce afectează procesul de activitate a agricultorilor.

„Autorităţile ar trebui să ajute agricultorii cu plata creditelor, ar putea să decidă ca împrumuturile să fie întoarse la cursul care era în momentul în care au fost luate”, a menţionat Alexandru Slusari, potrivit căruia agricultorii sunt afectaţi şi de majorarea preţurilor la toate produsele şi mărfurile pe care le folosesc în procesul de activitate – seminţe, combustibil, fertilizanţi etc.

Un alt reprezentant al patronatelor, Igor Crapivca, vicepreşedinte CNPM, a menţionat că întărirea leului din ultimele zile nu va duce imediat la micşorarea preţurilor la produsele scumpite ca urmare a devalorizării monedei naţionale, transmite IPN. Acesta a mai spus că atât pentru consumatori, cât şi pentru agenţii economici ar fi optim un curs de 15-16 lei pentru un dolar şi 17,5-18 lei pentru un euro.

În context, directorul executiv al CNPM, Dinu Armaşu, a făcut apel la autorităţi să stabilească motivele declanşării crizei pentru a evita pe viitor astfel de situaţii.