Mai pe scurt, dragi tineri, poate ne ajutaţi voi să salvăm Moldova? Vedeţi că noi, adulţii, ne-am împotmolit, în Moldova lucrurile nu se mişcă, ţara se sufocă de corupţie. Iar voi parcă văd că aveţi valori, vă organizaţi, puteţi deveni cu toţii o singură respiraţie. Spun toate astea după ce am văzut atmosfera şi tot ce s-a întâmplat la ultimul spectacol al trupei „Carla’s Dreams”. La vârsta la care sunt, eu nu îmi mai amintesc exemple când o generaţie să se fi identificat atât de mult cu o formaţie muzicală. Am avut fiecare generaţie muzicieni pe care i-am apreciat pentru voce, pentru talent. Dar se întâmplă, cred, pentru prima dată când o trupă de la noi nu doar cântă frumos, ci cântă cu sens, are un mesaj, are versuri inteligente, cu miez. Şi e şi mai rar când o atare trupă câştigă renume internaţional.