Potrivit responsabililor de la Banca Naţională, fluctuaţiile vor fi cauzate de descreşterea remiterilor şi a exporturilor, dar şi de faptul că statul va trebui să crediteze cele trei bănci din care au fost delapidate cel puţin 13 miliarde de lei. Concluziile au fost făcute în urma unei discuţii despre situaţia economică a ţării.  

Singura soluţie pentru a ţine în frâu fluctuaţiile valutare şi repercusiunile furtului de miliarde din sectorul bancar asupra economiei naţionale ar fi ca autorităţile să semneze cât mai curând posibil un nou acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, spune fostul ministru al Finanţelor, care este, însă, sceptic că acest acord va fi semnat. 

De la începutul anului moneda naţională s-a depreciat cu aproximativ 6 la sută faţă de euro şi cu 20 % faţă de dolarul american. În consecinţă, BNM prognozează pentru 2015 o inflaţie de 8,1 la sută, în creştere cu 2 procente faţă de prognoza anterioară. Într-un raport prezentat recent, Banca Mondială anticipează o recesiune de doi la sută a economiei moldoveneşti în 2015, ca urmare a crizei regionale, reducerii cererii externe, transferurilor băneşti şi a finanţărilor.