Noi reglementări pentru desfăşurarea studiilor clinice

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pacienţii care suferă de maladii incurabile şi necesită tratament costisitor vor putea beneficia de servicii medicale moderne prin intermediul studiilor clinice. Ministerul Sănătăţii a ajustat legislaţia naţională la aquis-ul comunitar în ceea ce priveşte autorizarea desfăşurării studiilor clinice cu medicamente de uz uman în Republica Moldova.

Noile prevederi au fost introduse cu scopul de a evita întârzierile de natură administrativă la începerea unui studiu clinic intervențional și pentru ca procedurile să fie flexibile și eficiente, fără a pune în pericol siguranța pacienților sau sănătatea publică.

Prin urmare, studiile clinice se vor aproba prin ordinul Ministerului Sănătăţii în baza avizelor pozitive ale Comitetului Naţional de Expertiză Etică a Studiului Clinic şi Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Astfel, studiile clinice la care participă femeile gravide, femeile care alăptează sau subiecţii studiilor referitoare la situațiile de urgentă vor fi organizare cu stipularea clară a condițiilor stricte ce trebuie respectate.

De asemenea, pentru prima dată, datele referitoare la studiile clinice care sunt autorizate pentru desfășurare în Republica Moldova vor fi făcute publice, fiind plasate pe pagina oficială a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...