Iulie 2016, prima lună cu scăderi la vânzări auto în Europa după doi ani de creșteri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vânzările de maşini noi au scăzut în Europa de Vest cu 2% în luna iulie, aceasta fiind prima scădere lunară pentru această regiune din ultimii doi ani.

Piaţa auto din Europa de Vest înregistrează cea mai modestă prestaţie din ultimii doi ani, potrivit unor date furnizate de compania LMC Automotive, care ia în calcul cifrele oficiale şi propriile predicţii.

Astfel, vânzările de maşini noi din această regiune au ajuns în luna iulie la 1.070.598 de unităţi, în scădere cu 2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Este pentru prima oară după august 2013 când vânzările lunare scad comparativ cu perioada similară a anului precedent, însă există o serie de explicaţii.

Cea mai importantă dintre ele este că luna iulie a avut cu o zi lucrătoare mai puţin decât anul trecut, însă Germania şi Franţa au tras în jos piaţa auto după rezultate dezamăgitoare. Astfel, Germania, cea mai mare piaţă auto, a raportat o scădere de 3.9%, cu rezultate contradictorii ale mărcilor, în timp ce Franţa a coborât cu 9.6%.

Aceste scăderi majore au anulat practic creşterile mai mult sau mai puţin modeste înregistrate în alte 3 pieţe majore: Spania a crescut cu 4.3%, Italia cu 2.9%, iar Marea Britanie cu 0.1%. Scăderea este remarcată şi la rata anualizată a maşinilor vândute, adică la numărul de unităţi comercializate în perioada august 2015 – iulie 2016 comparativ cu periaoda simulară din anii precedenţi.

„Rata de vânzare a ajuns la un nivel relativ dezamăgitor de 13.4 milioane de unităţi pe an în iulie. Nu am vrea să scoatem în evidenţă vânzările pe o lună, dar rezultatele arată o rată anualizată mai slabă decât în prima parte a anului”, afirmă analiştii LMC Automotive.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...