Avioane daneze efectuează primul bombardament împotriva Stat Islamic în Siria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avioane daneze au bombardat vineri în premieră obiective ale grupării jihadiste Stat Islamic (SI) din Siria, în condițiile în care Copenhaga și-a extins participarea la lupta împotriva organizației teroriste dincolo de Irakul vecin, informează Reuters.

Patru avioane F-16 au bombardat orașul Raqqa, așa-numita capitală a Stat Islamic (SI), vizând unități de comandă, depozite de arme și muniții și personal combatant, a anunțat Statul Major danez.

Danemarca, este membră NATO, este angrenată în coaliția internațională condusă de SUA împotriva Stat Islamic, care a înființat un califat în câteva regiuni din Irak și Siria.

Șeful misiunilor internaționale ale Forțelor aeriene daneze, Jan Dam, a declarat pentru media daneze că bombardamentele au avut „o importantă contribuție” la activitatea coaliției.

Danemarca a executat 67 de misiuni și a lansat 93 de bombe în cele două țări de la începutul misiunii sale, la mijlocul lunii iunie, precizează armata daneză.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...