Linkuri accesibilitate

Furtul miliardului, spălătoria de bani și cazul Veaceslav Platon


Moldova a fost anunţată că în Ucraina a fost reținut omul de afaceri Veaceslav Platon, dat în căutare internaţională luni, 25 iulie. Tot ieri, Procuratura Anticorupţie din Moldova a făcut mai multe percheziţii la câteva bănci comerciale şi o companie de asigurări. Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari declarase că materialele descoperite în cadrul perchezițiilor dovedesc o legătură între investigarea extinsă privind furtul miliardului şi tranzitarea printr-o bancă din Moldova a banilor din altă ţară în baza ordonanțelor judecătorești, acţiunile respective fiind puse la cale de către una şi aceeaşi persoană. Potrivit procurorului, persoana care a comandat aceste tranzacții ar fi fostul deputat Veaceslav Platon, care a fost pus sub acuzare. Şeful Procuraturii Anticorupţie susţine că ar fi vorba de sume de peste 800 de milioane de lei.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:43 0:00
Link direct

Veaceslav Platon a fost reținut la câteva ore după ce Procuratura Anticorupție a anunțat darea lui în căutare internațională. Acesta a fost reținut la Kiev de către serviciile speciale ucrainene în seara zilei de luni, 25 iulie. Procuratura Generală de la Chișinău a anunțat că a inițiat procedura de extrădare, după ce a primit confirmarea oficială de la Interpol în privința reținerii controversatului om de afaceri. Agențiile de presă din Ucraina au scris că Veaceslav Platon va apărea miercuri, 27 iulie, în fața instanței judecătorești de la Kiev, care va decide soarta lui, asta în timp ce autoritățile de la Chișinău îl vor extrădat.

Platon este suspectat de delapidarea Băncii de Economii, dar și de implicare în schemele de spălare a banilor, inclusiv a banilor rusești, despre care jurnaliștii de investigație au scris de mai multe ori cum au fost trecuți prin băncile moldovenești. Care ar fi implicarea lui Veaceslav Platon în aceste scheme, l-am întrebat pe șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari:

„Schimba proveniența banilor, adică a întreprins acțiuni de transformare a mijloacelor financiare, de deghizare a provenienței lor. A obținut creditul de la o bancă și, ulterior, ca să acopere creditul cu banii furați, a luat și a schimbat proveniența lor. A întreprins acțiuni de spălare a banilor, că nu putea simplu - a luat un credit de la o bancă și în alta să acopere, - dar ca să-și acopere acțiunile sale infracționale, să nu fie demonstrat că banii respectivi vin din Banca de Economii, să nu fie posibil pentru a face legătură cu persoana lui, a întreprins măsuri de deghizare a tranzacțiilor financiare în vederea schimbării destinatarului.”

Europa Liberă: Când vorbim de scheme de spălare a banilor dintr-o altă țară, vorbim despre fluxurile financiare care veneau din Rusia și ajungeau în alte state?

„Da, inclusiv și asta, dar am spus că există o legătură între ambele, să le spun eu... fapte infracționale, fluxul financiar care a trecut prin Republica Moldova a fost posibil cu ajutorul autorităților publice din Republica Moldova, spălarea banilor din Federația Rusă, și alta de delapidarea Băncii de Economii.”

Europa Liberă: În privința acestor fluxuri financiare care veneau din Rusia și treceau prin Moldova, aici care este implicarea domnului Veaceslav Platon?

„Bun, mâine o să fie anunțată conferința de presă, și mâine o să venim cu detalii, o să arătăm schema, ca să nu intrăm noi în polemică acum...”

Anterior, jurnaliștii de investigație de la Rise Moldova au scris că Platon controlează banca Moldindconbank, al cărei vicepreședinte a fost între anii 1994 și 2004, și despre care se crede că ar fi fost implicată în operațiuni suspecte de spălare de bani din Rusia prin Republica Moldova și Țările Baltice. Instituția bancară a dezmințit în nenumărate rânduri că ar fi întreprins operațiuni ilegale.

În una din investigațiile RISE Moldova, Veaceslav Platon este prezentat drept unul dintre „vânătorii de bănci”. Jurnaliștii scriu că Platon a vrut „să preia o parte din sectorul bancar moldovenesc”, care potrivit investigației, ar fi devenit un câmp de luptă dintre mai multe grupări. Iurie Sănduță, unul dintre autorii investigației, explică interesul față de băncile moldovenești:

„Cel puțin în ultimii ani reiese că băncile sunt profitabile. Pentru că legea din Moldova este confuză, băncile sunt folosite pentru tot felul de inginerii financiare, inclusiv spălări de bani, și asta o demonstrează mai multe cazuri care s-au întâmplat în ultimii cinci, șapte, opt ani în Republica Moldova.”

Înainte ca să fie reținut, Veaceslav Platon a respins toate acuzațiile care i se aduc. Acesta a declarat că dosarul său este unul fabricat politic și că ar avea dovezi despre implicarea unor lideri politici de la Chișinău în furtul miliardului și scheme de spălare de bani.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG