Potrivit autorităţilor, adolescentul a avut o scurtă întâlnire cu prietenul său, chiar înainte de efectuarea atacului. Acesta ştia că autorul atacului, David Sonboly, deţinea o armă şi era interesat de ucigaşul în masă Anders Behring Breivik.

„Există suspiciuni că tânărul de 16 ani ar fi un posibil suspect tacit al atacului", a declarat Poliţia din Munchen pe pagina sa de Facebook.

Adolescentul s-a prezentat Poliţiei vineri, la scurt timp după producerea atacului şi a fost interogat în postura unei persoane ce avea legături apropiate cu atacatorul. În cursul interogărilor, Poliţia a sesizat o serie de discrepanţe între declaraţiile sale.

În prezent, acesta este anchetat sub acuzaţia de tăinuire a unei crime planificate.

Ancheta trebuie să demonstreze în ce măsură acesta a fost implicat în scrierea unui comentariu pe Facebook, postat după ce atacul avusese deja loc, în care lansa invitaţii online pentru o întâlnire la mallul vizat. Atacatorul postase la rândul său o asemenea invitaţie înaintea atacului.

Oficialii germani au invocat posibilitatea unei eventuale legături cu Breivik, ale căror atacuri au avut loc cu cinci ani în urmă.

În 2015, autorul atacurilor a petrecut două luni într-un centru de sănătate mintală fiind apoi tratat ambulatoriu. Suspectul suferea de o teamă de contactul cu oamenii. Nu există dovezi ca atacul să fi avut vreo motivaţie politică.