La nivel mondial, aproximativ jumătate din populaţie este supusă pericolului de îmbolnăvire de malarie. În 2013 au avut loc 198 de milioane de cazuri de îmbolnăviri, soldate cu 584 de mii de decese. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate la copii sub vârsta de 5 ani din regiunea Africii.
 
În 2014 malaria a fost înregistrată în 97 de ţări ale lumii, fiind cauzată de agenţi patogeni transmişi prin înţepături de ţânţar. Totuşi, eforturile globale au contribuit în perioada anilor 2000 – 2013 la reducerea ratei de incidenţă la nivel global cu 25%, iar în regiunea africană cu 31%.
 
În aceeaşi perioadă, rata de mortalitate a fost redusă cu aproximativ 47% la nivel global şi cu 54% în regiunea africană. Aceste reduceri esenţiale se datorează unor importante activităţi de control al vectorilor. Respectiv au fost salvate 3,3 milioane de vieţi, dintre care 3 milioane de copii.
 
Malaria se mai înregistrează şi în unele ţări europene, unde în 2012 au fost raportate 255 de cazuri de malarie terţă. În pofida acestui fapt, regiunea europeană este aproape de atingerea obiectivului propus – eliminarea malariei până în 2015.
 
Noua strategie a OMS va urmări la nivel mondial reducerea până în 2030 a numărului de cazuri şi de decese cu 90% faţă de nivelul actual. Dacă în ultimul deceniu s-au certificat ca libere de malarie patru ţări, apoi noua strategie prevede obiectivul eliminării bolii până în 2030 în 35 de ţări.
 
Malaria este o boală parazitară periculoasă pentru viaţă, care se transmite prin înţepătura ţânţarilor infectaţi. Călătorii din regiunea europeană cu destinaţia spre ţări endemice la malarie necesită administrarea tratamentului profilactic.