Reprezentanţii Procuraturii Generale nu au răspuns la telefon pentru a comenta.

Petru Gâlcă alias Micu este cercetat în prima instanţă pentru că în 1998 i-ar fi omorât pe doi lideri ai lumii interlope numiţi Zelionîi şi Jeka. El însă mai are un dosar deschis pentru şantaj. Potrivit avocatului Zadoinov, Micu urmează un tratament la spitalul de psihiatrie, iar ulterior va fi internat într-o altă instituţie medicală pentru că ar avea probleme şi cu rinichii. Tratamentele, spune apărătorul, ar putea dura 2-3 luni. Ulterior, judecătorii vor decide dacă interlopul poate fi cercetat mai departe.

Amintim că Micu a fost reţinut în noiembrie 2001 fiind acuzat de omor, tentativă de omor, şantaj dar şi alte crime grave. El a fost condamnat la detenţie pe viaţă dar magistraţii de la Curtea de Apel i-au redus pedeapsa până la 13 ani, acuzându-l doar de samavolnicie. Termenul a expirat în noiembrie, anul trecut.