MAE român, la reuniunea ICE: România susține parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul de stat în MAE Victor Micula a participat, joi, la Banja Luka, în Bosnia și Herțegovina, la reuniunea ministerială a Inițiativei Central Europene (ICE), unde a reiterat poziția constantă a României de susținere a extinderii UE și NATO pentru statele care demonstrează angajamentul necesar în îndeplinirea criteriilor de aderare.

„Secretarul de stat român a subliniat importanța majoră a apărării democrației și asigurării libertății de alegere pentru statele din regiune. În acest context, el a reiterat susținerea fermă a României pentru parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova și a făcut un apel pentru acordarea întregului sprijin din partea statelor ICE pentru concretizarea obiectivelor de integrare europeană pentru statele care demonstrează un angajament ferm pe calea reformelor. El a subliniat totodată că procesul de integrare europeană implică un angajament ferm pentru reforme interne în statele aspirante”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, secretarul de stat Victor Micula a subliniat în intervenția sa aprecierea și sprijinul României pentru parcursul de etapă de succes al Președinției ICE exercitată de Bosnia și Herțegovina.

El a precizat că exercitarea acestui mandat constituie un exercițiu util pentru asumarea responsabilităților în materie de promovare a cooperării regionale, cu obiectivul mai larg de consolidare a stabilității și securității în Balcanii de Vest. Experiența dobândită pe parcursul deținerii Președinției ICE de către Bosnia și Herțegovina va contribui la menținerea ritmului reformelor interne în această țară și va contribui la avansarea parcursului său european, relevă sursa citată.

„În evaluarea României, rolul cheie al ICE în perioada următoare trebuie să fie continuarea susținerii pentru procesul de reformă internă din statele membre ICE care nu sunt încă membre UE, în special prin stimularea cooperării pe plan economic, pentru relansarea economică a întregii regiuni. În acest sens, participanții la reuniunea ministerială au adoptat documente relevante pentru cooperarea economică în cadrul ICE: Decizia privind bugetul Fondului de cooperare ICE 2017, Rolul Planului de Acțiune ICE 2017 — 2020 și Decizia Președinției ICE 2017″, menționează MAE, potrivit Agerpres.

Agenda reuniunii a cuprins dezbateri privind principalele provocări cu care se confruntă statele din regiunea Europei Centrale, mijloacele de susținere a parcursului european și euroatlantic al statelor ICE aspirante, în special prin acordarea de sprijin politic din partea statelor membre UE participante la ICE, dezvoltarea conectivității regionale în domeniul transporturilor și al energiei și optimizarea relațiilor de afaceri între comunitățile de afaceri din statele ICE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...