Totodată, accesibilitatea redusă la preparatele medicamentoase nu asigură acordarea asistenţei medicale calitative şi în termeni utili, astfel crescând durata medie de spitalizare, rata de cronizare şi invalidizare, precum şi cazurile de complicaţii şi letalitate. Toate acestea au un impact negativ asupra sănătăţii populaţiei.
 
Potrivit Ministerului Sănătăţii, factorii care au condus la deficitul de medicamente cu care se confruntă spitalele din ţară sunt lipsa de comunicare dintre instituţiile medicale, Agenţia de Achiziţii Publice şi Agenţia Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, nerespectarea obligaţiilor contractuale de unele părţi şi deprecierea valutei naţionale. Directorul CpDOM atenţionează că situaţiile de acest gen se vor repeta dacă nu se vor efectua modificări în sistemul de achiziţie.

Ombudsmanul susţine că actualul mecanism de desfăşurare a achiziţiei publice de medicamente este orientat spre asigurarea utilizării eficiente şi optime a mijloacelor financiare disponibile în sistemul de sănătate. În acelaşi timp, este lăsată în umbră una dintre priorităţile din domeniul sănătăţii, şi anume garantarea accesului pacienţilor la medicamente inofensive şi de calitate.