Un ordin emis de Ministerul Sănătăţii a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul prevede excluderea totală a acestor alimente din meniurile copiilor şi înlocuirea lor cu carne de calitate superioară, de categoria I.

Specialiştii Centrelor de Sănătate Publică teritoriale şi cei din municipiul Chişinău sunt obligaţi să monitorizeze respectarea dispoziţiei prezentului ordin şi să sancţioneze instituţiile care le ignoră.

Totodată, până la sfârşitul lui iunie, Ministerul Sănătăţii va aproba noile meniuri pentru copiii din instituţiile învăţământ preşcolar şi şcolar. Acestea vor conţine mai multe fructe de sezon, un spectru mai larg de legume, mâncare bogată în proteine şi exclud categoric bucatele prăjite.

La elaborarea meniurilor lucrează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, tehnologi alimentari şi specialişti în sănătatea copiilor de la Centrul Naţional de Sănătate Publică, pediatri, dar şi părinţi. Documentul va fi examinat şi de către un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Decizia de a interzice consumul de carne cu adaos de aditivi alimentari în şcoli şi grădiniţe fost luată după ce mai mulţi părinţi au venit cu sesizări la Ministerul Sănătăţii.

În consecinţă, specialiştii în sănătatea publică au efectuat mai multe probe de laborator, care au demonstrat că produsele din carne procesată nu corespund parametrilor fizico-chimici şi conţin concentraţii mari de fosfaţi şi aditivi alimentari.