Povestea unui voluntar care a luptat la Nistru, în 1992, a rămas pe drumuri după război şi a vagabondat câţiva ani, dar a găsit puterea să se ridice în picioare şi să-şi ia viaţa de la capăt. Nicolae Pârău este unul dintre protagoniștii proiectului „Moldova. Un sfert de secol”. Își amintește cum a plecat să apere cu arma în mână suveranitatea și integritatea tânărului stat Republica Moldova, convins că asta e datoria fiecărui bărbat și patriot al țării sale. Și azi ochii i se umplu de lacrimi când vorbește despre camarazii care nu s-au mai întors. Vocea îi trădează regretele pentru ceea ce ar fi putut să devină, în 25 de ani, Republica Moldova, dar nu a devenit: „... luptam, credeam că facem o ţară frumoasă, dar, când acolo…”. Povestește cu un fel de umor trist și despre ceea prin ce i-a fost dat să treacă personal în acești ani, dar nu se plânge și spune că acum se descurcă. „Câţiva ani a fost foarte greu, foarte greu. Nu doresc la nimeni. Şi pe urmă, zic: „Dumnezeu nu mă ia, ia-n să mă apuc eu de treabă”. Apoi, am ieşit din situaţie şi, slavă Domnului!, e bine. Acum lucrez, trăiesc, e bine. La 60 de ani ce poţi să lucrezi? La noi toţi ori fură, ori păzesc. Eu păzesc”, zâmbește veteranul războiului de pe Nistru. Un film de Eugenia Pogor.