Țara în care cetățenii au respins, prin referendum, să primească 2.300 de euro lunar de la stat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Elvețienii au respins masiv la referendumul de duminică instituirea unui venit minim de bază pentru toți, salariați sau șomeri, inițiativă ce a stârnit dezbateri aprinse, însă par să fi acceptat accelerarea procedurii de azil, transmite AFP după publicarea primelor sondaje difuzate după închiderea urnelor.

Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievați s-au pronunțat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislației privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile.

Inițiativa populară „Pentru un venit de bază necondiționat” (RBI) a propus virarea unei alocații universale în fiecare lună tuturor elvețienilor, dar și cetățenilor străini rezidenți în Elveția de cel puțin 5 ani, indiferent dacă au avut sau nu un loc de muncă.

Grupul de inițiativă aflat la originea propunerii sugerase suma de 2.500 de franci elvețieni (2.260 euro) pentru fiecare adult — o sumă mică în raport cu nivelul de trai din Elveția — și de 650 de franci elvețieni (circa 500 euro) pentru fiecare minor.

„Elvețienii au judecat duminică într-un mod realist (…) Să fii plătit fără să muncești, ar fi fost un pas major. Iar inițiativa nu era clară, ea era menită mai ales să alimenteze o discuție”, a comentat Andreas Ladner, un analist politic local.

La un alt referendum, desfășurat în anul 2012, elvețienii au respins și prelungirea concediului plătit de la patru la șase săptămâni, temându-se că aprobarea unei asemenea inițiative ar risca să diminueze competitivitatea economiei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...