Au trecut aproape trei săptămâni de când în Parlament a fost încropită noua Alianţă pentru Plahotniuc, Legislativul îl are la conducere pe Candu, iar comuniştii şi aşa-zişii „proeuropeni” de la PLDM şi PD şi-au asigurat majoritate confortabilă în Biroul permanent şi principalele comisii parlamentare. Şi totuşi, deşi PCRM, PLDM şi PD dispun de peste 62 de voturi, încă nu avem şi un Guvern.

Cui îi convine acest joc penibil, de căutare a voturilor?

În aceste condiţii, dacă aş trăi într-o ţară în care ar exista cât de cât puţină normalitate, m-aş întreba cum este posibil ca după mai bine de două luni de la alegeri, încă să se umble după nişte voturi pentru învestirea Guvernului.

Pentru că noi nu avem buget pe 2015, iar leul, de la 1 ianuarie, s-a depreciat cu 17% faţă de dolarul american şi 7% faţă de euro. Cetăţenii moldoveni, de la 1 ianuarie, sunt mai săraci cu 17%. Preţurile alimentelor, în special a celor importate, au crescut în ultimele două luni chiar şi cu 30% în anumite cazuri. Mâine, poimâine ne aşteptăm ca preţul energiei electrice să se majoreze cu aproximativ 20%. Specialiştii economici din afara ţării, în special cei din România, care ştiu cât de cât ce se întâmplă aici, avertizează că în ritmul ăsta Moldova se îndreaptă spre un faliment inevitabil.

Cum e posibil atunci ca tu, Leancă, care te pretinzi un politician responsabil, să umbli în aceste condiţii după nişte voturi pe care doar Plahotniuc ţi le poate oferi? Nici Ghimpu şi nici Voronin nu te pot vota dacă Plahotniuc nu-şi va dori acest lucru. Iar tu ştii foarte bine asta.

Atunci de ce ai cerut, din nou, amânarea inevitabilului, pentru a cerşi iar voturile PL-ului şi PCRM-ului, care şi-au expus foarte clar condiţiile în care te-ar putea vota? Condiţii pe care tu nu ai cum să le îndeplineşti.

Se încearcă decredibilizarea ideii proeuropene în Moldova

În toate aceste acţiuni, din ultimele 70 de zile, nu persistă doar urme de iresponsabilitate politică. Tind să cred că e mai degrabă un plan bine gândit, de decredibilizare totală a ideii proeuropene în Moldova. Pentru că nu este deloc întâmplătoare declaraţia din ziua votării conducerii Parlamentului, a lui Marian Lupu, privind depunerea cererii de aderare la UE, care cică „nu ar avea rost”, pentru că va fi respinsă.

Nu ştiu pe ce fundament poate să se bazeze aceste declaraţii ale lui Lupu, în condiţiile în care UE nu a interzis nimănui până acum, după obţinerea asocierii, să depună cererea de aderare.

De fapt fundament nu există, iar prin cooptarea PCRM la guvernare se încearcă revenirea la „statalismului de mămăligă”, promovat de comuniştii în ultima parte a guvernării lor. La „Elveţia estului”, „puntea” între est şi vest şi alte prostii absolut lipsite de vreo urmă de raţionament, dar care pot prinde într-o ţară debilizată mintal de propaganda rusă şi cea a televiziunilor lui Plahotniuc, prezente în fiecare casă.

Sigur, acest lucru trebuie făcut treptat, pentru că cei care-l sfătuiesc pe Plahotniuc au învăţat din exemplul Ucrainei şi ştiu cât de periculoase pot deveni chiar şi în această zonă a Europei schimbările bruşte de vector. Nimeni nu-şi doreşte soarta lui Ianukovici.

De aia şi trebuiesc simulate inclusiv aceste negocieri cu PL, prelungite la maximum, până în ceasul al 12-lea, pentru a se demonstra că uite, s-a încercat salvarea „proeuropenismului”, dar nu s-a putut.

Moldtelecomul chinezilor, Căile Ferate ruşilor

În Republica Moldova, relaţia cu UE a ajuns la un punct în care poate înainta doar prin reforme reale. Luna de miere de până acum, în care europenii şi americanii aruncau cu bani pentru a ne desprinde puţin de Rusia, s-a încheiat.

Implementarea Acordului de Asociere înseamnă automat reforme. Politicienii de la Bruxelles, care au pe capul lor o Grecie pe care trebuie s-o împace în vreun fel şi o Ucraină care, angajată activ în reforme, are nevoie de minimum 15 miliarde de euro pentru a se menţine pe linia de plutire, nu-şi mai poate permite să arunce cu bani şi aici.

Mai ales când nu ai nicio siguranţă că aceşti bani, măcar în proporţie de 60-70%, ajung acolo unde ar trebui. Cum să mai dai bani unei ţări din ale cărei bănci în câteva luni s-a scos bugetul pe un an?

De aia şi uşor-uşor „proeuropenii” de la Chişinău vor vira spre Orient. Ei nu pot să respecte cerinţele Occidentului, de a democratiza şi europeniza această ţară, care poate exista doar cu susţinere financiară externă, aşa că vor încerca să deschidă un alt robinet

Se ştie bine despre declaraţiile actualului preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, pentru Ria Novosti, care a propus direct Căile Ferate Rusiei. Am scris de mai multe ori asupra acestui subiect, abordat inclusiv de unii politicieni din opoziţie.

În ultimii 2 ani, „democraţii” lui Plahotniuc au efectuat deplasări, în frunte chiar cu acesta în cadrul ultimei vizite, în China, unde au stabilit „relaţii durabile” cu Guvernul şi Partidul Comunist chinez. De fapt, relaţiile astea se limitează la vânzarea Moldtelecom către chinezi, tranzacţie care ar fi urmată de investiţii de peste un miliard de dolari, lucruri despre care a vorbit şi Mihai Ghimpu acum câteva zile. Din delegaţii nu au făcut întâmplător parte ministrul Tehnologiei Informaţiei, Pavel Filip, şi finul Candu, pe atunci ministru al Economiei

Pentru a asigura menţinerea Moldovei pe linia de plutire în următorii ani e nevoie de finanţări externe importante. Cum cele occidentale se vor opri în lipsa reformelor, Rusia, dar în special partenerul său China, ar putea însemna salvarea regimului Plahotniuc. Aceste ţări, după cum bine se ştie, nu au nevoie de reforme, democraţie, sau luptă cu corupţia. În schimb duc o politică de extindere a influenţei în Europa.

Iar anume pe acest lucru mizează cei care conduc astăzi Moldova şi care deja de câteva luni bune, inclusiv prin cooptarea PCRM la guvernare, efectuează o schimbare de vector la Chişinău.

Această tranziţie, de la proeuropenism la statalism şi „Elveţia estului” trebuie însă să fie făcută lent, inclusiv cu mimarea încă pentru o perioadă a cursului proeuropean.

Iar la tot acest proces participă acum Iurie Leancă, prin jocul ridicol la care se pretează, de căutare a unor voturi pe care ştie că doar Plahotniuc i le poate oferi.

Alex Cozer

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.