Năstase: Nimic nu mă poate îngenunchea în fața unui regim criminal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, care a vorbit luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre noi „presiuni” la care este supus de către regimul de la guvernare, a dat asigurări că nu va ceda în fața acestora.

„Asigur pe aceasta cale simpatizanţii Platformei Demnitate şi Adevăr, mişcarea protestatară şi întreaga societate că, oricare ar fi mijloacele aplicate împotriva mea, oricât de mârşave, inclusiv cele utilizate deja în mediul politic moldovenesc, nimic nu mă poate îngenunchea în faţa unui regim criminal. A rămâne ostaticul propriilor fapte exploatate de mafie e un păcat. A ţine astfel ostatică o ţară, ar fi o crimă”, a declarat Năstase în cadrul unei conferințe de presă.

Vorbind despre faptul că i s-a spart contul de email, Andrei Năstase a ținut să dea asigurări că își asumă „răspunderea pentru orice activitate” din viața sa și „orice cuvânt scris sau rostit”.

„Orice tentativă de distorsionare a realităţii, de fabricare de dosare şi materiale, de şantaj sau corupere în detrimentul ţării şi al interesului public va fi nu doar curmată, ci şi sancţionată pe măsură. Personal, dau socoteală pentru propriile mele acţiuni şi mi se pare corect ca fiecare om să fie exemplul şi reperul propriului destin”, a mai spus Andrei Năstase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...