O bancă chineză a cumpărat unul din cele mai mari seifuri din Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca chineză ICBC Standard Bank a decis să îşi crească prezenţa pe piaţa metalelor preţioase din Londra prin cumpărarea unui din cele mai mari seifuri din Europa de la banca britanică Barclays Plc, informează Reuters.

Facilitatea este amplasată în apropiere de Londra, într-o locaţie secretă, şi are capacitatea de a stoca 2.000 de tone de aur, în valoare de peste 80 de milioane de dolari.

ICBC Standard, bancă formată anul trecut după ce Industrial and Commercial Bank of China Ltd., cea mai mare bancă chineză, a preluat pachetul majoritar de acţiuni la Standard Bank Plc, a informat luni că a semnat un acord pentru preluarea operaţiunilor de depozitare şi a contractelor asociate ale Barclays. Nici ICBC Standard Bank şi nici Barclays nu au dezvăluit termenii financiari ai tranzacţiei.

În urma acestei tranzacţii, ICBC Standard Bank va deveni prima bancă chineză care va avea propriul său seif în Marea Britanie, alăturându-se unui grup foarte mic de bănci care au o astfel de facilitate. „Aceasta ne permite să ne putem mai bine în practică strategia de a deveni cea mai mare bancă chineză de pe piaţa metalelor preţioase”, a declarat Mark Buncombe, director diviziei de materii prime la ICBC Standard Bank.

Achiziţia seifului vine la o săptămână după ce ICBC Standard s-a alăturat sistemului de clearing din Londra pentru aur, argint, platină şi paladium, fiind prima bancă admisă în grupul London Precious Metals Clearing Ltd după 2005. Alţi membrii ai acestui grup sunt Barclays, HSBC, JP Morgan, Bank of Nova Scotia şi UBS.

Seiful de ultimă generaţie al Barclays, care este operaţional din 2012, păstrează metale preţioase pentru fonduri de pensii, bănci centrale, fonduri suverane de investiţii şi alţi investitori. Anual pe piaţa aurului de la Londra sunt încheiate tranzacţii în valoare de aproximativ 5.000 de miliarde de dolari, însă în luna ianuarie Barclays a anunţat că intenţionează să iasă de pe piaţa metalelor preţioase, după ce organismele de reglementare din SUA şi Europa analizează dacă mai multe bănci au manipulat preţul metalelor preţioase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...