Curtea Constituțională a decis: Legea Egalității, constituțională

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate și a recunoscut constituțional prevederile legii cu privire la egalitate. O decizie în acest sens a luat astăzi Curtea Constituțională ca urmare a sesizării avocatei Doina-Ioana Străisteanu.

Curtea a menţionat că păstrarea atitudinii neutre față de religie a fost instituit ca principiu însăşi de la fondarea statului Republica Moldova. În particular, s-a evitat preluarea unei religii de stat și a fost interzisă orice ideologie oficială a statului. Astfel, s-a optat pentru consacrarea neutralității religioase și promovarea pluralismului ca principii constituționale.

„Acest fapt denotă că principiul laicității constituie parte a identității constituționale a Republicii Moldova, care obligă statul să adopte o atitudine neutră în funcționarea cultelor religioase, garantând astfel respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărei persoane”, anunță CC.

Curtea a menționat că dreptul de a avea o convingere reprezintă, în primul rând, libertatea fiecărei persoane de a avea sau de a adopta o convingere sau o religie la libera sa alegere. Totodată, acest drept se referă la libertatea de a nu avea o convingere sau o credinţă sau libertatea de a-şi schimba convingerea sau religia. În acest context, Curtea a subliniat că persoanele care îşi schimbă sau renunţă la religie sau la convingere ar trebui în egală măsură să fie protejate şi să nu fie supuse unui tratament discriminatoriu.

În acest sens, articolul 16 alin. (2) din Constituție dispune că toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

Curtea a menţionat că normele constituţionale nu permit aplicarea unui tratament discriminatoriu pe motiv de religie sau convingeri.

Astfel, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate și a recunoscut constituțional articolul 1 alin. (2) lit. c) din Legea nr.121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...