„Într-un moment marcat de o importantă instabilitate mondială şi în care NATO încearcă să-şi întărească rolul în Europa de Est, ar fi foarte îngrijorător să vedem Marea Britanie punând capăt apartenenţei sale la Uniunea Europeană", scriu în această scrisoare britanicul Peter Carington (şef al NATO între 1984 şi 1988), spaniolul Javier Solana (1995-1999), britanicul George Robertson (1999-2003), olandezul Jaap De Hoop Scheffer (2004-2009) şi danezul Anders Fogh Rasmussen (2009-2014).

„Un Brexit ar duce, fără nicio îndoială, la o pierdere de influenţă britanică, ar slăbi NATO şi i-ar ajuta pe duşmanii Occidentului într-un moment în care trebuie să strângem rândurile, în cadrul comunităţii euroatlantice, în faţa unor ameninţări comune", au apreciat ei, cu şase săptămâni înainte de referendumul britanic privind apartenenţa la UE.

Luni, David Cameron a avertizat în privinţa riscurilor pentru pace în Europa în caz de Brexit.

Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, lider al taberei pro-Brexit, i-a replicat că „toată lumea ştie" că NATO, şi nu UE, este organizaţia care a permis garantarea păcii în Europa.

Într-o altă scrisoare publicată în Times, 13 foşti secretari de stat americani, foşti miniştri ai apărării şi ex-consilieri americani pentru securitate naţională au făcut apel la britanici să nu voteze în favoarea unui Brexit.

„Relaţia specială între ţările noastre nu va compensa pierderea de influenţă pe care ar suferi-o Marea Britanie dacă nu ar mai face parte din UE, o uniune de 28 de naţiuni cu 500 de milioane de locuitori care este blocul economic cel mai important al lumii", au scris aceşti foşti oficiali, printre care se află fostul secretar de stat Madeleine Albright şi fostul şef al CIA şi ministru al apărării Leon Panetta.

„În mediul nostru mondializat, este crucial să avem statura şi greutatea pentru a ne face auziţi", scriu ei, afirmând că "locul şi influenţa în lume (a Marii Britanii) ar fi reduse şi că Europa ar fi periculos slăbită".

Ultimele sondaje privind intenţiile de vot ale britanicilor la referendum arată o egalitate perfectă între cele două tabere, potrivit analizei realizate de site-ul whatukthinks.org.