Timofti: Prezența militarilor americani în PMAN, o reconfirmare simbolică a victoriei aliaților

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Nicolae Timofti consideră că prezența militarilor americani în Piața Marii Adunări Naționale în ziua de 9 mai constituie o reconfirmare simbolică a victoriei comune obținute de puterile Aliaților împotriva nazismului, SUA contribuind masiv la obținerea victoriei de către statele din coaliția antihitleristă.

Astfel Timofti reacționează la acțiunile din ultima perioadă a mai multor partide de opoziție, care au criticat dur prezența militarilor americani în Republica Moldova, cu prilejul unor exerciții comune cu armata țării noastre.

„Aflarea militarilor americani la Chișinău este o continuitate a tradițiilor respectate de aliații ce au făcut parte din blocul Alianței, care comemorează împreună victimele celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, 20 de șefi de stat și guvern, printre care cei din SUA, Germania, Rusia au participat, în 2014, la ceremoniile dedicate debarcării trupelor aliate în Normandia în noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, când a fost deschis al doilea front împotriva Germaniei naziste. Liderii politici și militari au plecat frunțile în memoria celor care și-au jertfit viața în numele păcii pe Piața Roșie, pe Champs-Élysées, pe Piața Constituției”, se arată într-un comunicat al Președinției.

În acest context, „Isteria anti-americană, anti-NATO, este una absolut irelevantă în peisajul democrațiilor moderne, fiind o reminiscență a războiului rece, străină poporului nostru. Ar fi de înțeles dacă așa-numiții patrioți socialiști ar manifesta aceleași sentimente patriotice și în cazul staționarii ilegale a armatei Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova, care protejează separatismul de pe malul stâng al Nistrului.”, consideră Nicolae Timofti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...