Finlanda și Suedia, neacceptate în NATO din cauza Rusiei: Să mai aștepte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO ar putea să mai aibă de aşteptat, din cauza tensiunilor dintre Occident şi Rusia.

Vestea că vor fi ţinuţi pe banca de rezerve le-a fost transmisă scandinavilor de către preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, care i-a rugat în special pe oficialii finlandezi să fie foarte atenţi la toate implicaţiile unui astfel de pas, transmite Defense News.

Cu ochii pe Moscova

Calea Finlandei către NATO s-ar putea dovedi spinoasă şi ar ridică destule probleme, a explică Ilves, adăugând: „Mulţi ar putea spune că momentul este prost ales”.

Estonia, alături de Lituania şi Letonia, face parte în grupul celor trei ţări ex-sovieice care în 2004 au reuşit să facă pasul decisiv pentru a ieşi în sfera de influenţă a Moscovei, iar oficialii de la Tallin sunt şi printre puţinii lideri de guvern care asigura necesarul de 2% din PIB pentru bugetul militar al ţării, conform cerinţelor Alianţei.

„Vă pot garanta că vor fi ţări membre care vor spune: ‘Este provocator, nu este un moment prielnic. Nu vrem să speriem Rusia’. Acesta nu este un proces automat – o ţară depune cererea de aderare şi intră automat în NATO”, a explicat şeful de stat.

Pe 13 mai, în cadrul unui summit cu liderii statelor nordice, oficialii celor două ţări scandinave vor avea ocazia să discute cu preşedintele Barack Obama chestiunile privind programul de apărare pe termen lung şi politicile de securitate în regiune.

Finlanda şi Suedia au semnat în 2014 un acord de a deveni ţări gazdă pentru forţele NATO, beneficiind de asistenţă limitată în cazuri de extremă urgenţă.

Problema finlandeză

În acelaşi timp, Finlanda, ţară care se învecinează direct cu Rusia, are o problema ridicată de adopţie a câtorva mii de ruşi care beneficiază de dublă cetăţenie.

În multe cazuri, aceştia au fost integraţi inclusiv în structurile militare coordonate de Helsinki, mulţi critici ai guvernului finlandez ridicând problema dacă se poate pune preţ pe loialitatea acestora în cazul unei confruntări cu Rusia.

Dezbaterea politică şi publică din Finlanda şi Suedia privind aderarea celor două ţări la Alianţa Nord-Atlantică a devenit tot mai încinsă, chiar dacă guvernele de la Helsinki şi Stockholm nu au făcut încă niciun pas evident în această direcţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...