Este a doua oară în istoria clubului când bianconerii îşi adjudecă cinci scudetti la rând, după cele din perioada 1931-1935. Ultima echipă care reuşise această performanţă fusese Inter, între 2006 şi 2010.

Titlul cu numărul 32 părea departe de "Bătrâna Doamnă", după primele 10 etape, atunci când acumulase numai 12 puncte şi se afla la 11 lungimi de liderul Roma, la 9 puncte de Inter şi Fiorentina şi la 8 de Napoli.

A urmat apoi o serie incredibilă a piemontezilor, care şi-au adjudecat 73 dintre următoarele 75 de puncte, câştigând 24 de meciuri şi remizând doar o dată, pe terenul Bolognei, 0-0.

De pe 28 octombrie, când Juve era pe locul 12, elevii lui Max Allegri au înscris 56 de goluri şi au primit doar 9, având acum cea mai bună apărare (18 goluri încasate) şi al treilea cel mai bun atac (67 de goluri marcate).