Linkuri accesibilitate

Criză valutară la Tiraspol: promisiuni de ieftinire a gazelor


De o lună la Tiraspol, băncile și casele de schimb nu mai vând valută
De o lună la Tiraspol, băncile și casele de schimb nu mai vând valută

Executivul regiunii transnistrene cere din nou sprijinul Moscovei pentru a face față gravelor probleme economice și bugetare.

Administrația regiunii transnistrene reduce, începând cu luna aprilie și până la 1 iulie, taxele vamale la import. Taxele vamale la carne, lactate, pește, produse făinoase și altele au fost reduse de două ori, iar taxele de protecție la carne și pește au fost micșorate de cinci ori. Decizii în acest sens au fost semnate de șeful executivului regiunii separatiste, Pavel Prokudin. Măsura ar avea menirea să minimizeze consecințele crizei de valută din regiune și să scadă prețurile la raft.

Vineri, liderul administrației Evgheni Șevciuk a aprobat și reducerea accizelor la importul de carburanți cu 10% (de la 210 dolari pentru o tonă de benzină la 189 de dolari, și de la 100 la 90 de dolari pentru tona de motorină), pentru a stimula cererea și a-i sprijini pe agricultori în perioada lucrărilor de primăvară.

Administrația separatistă mai promite că începând cu 1 aprilie se vor micșora și tarifele la curent și gaze pentru populația de la sate, cu 20%.

În același timp, criza valutară continuă să se agraveze – de la începutul lui martie agenții economici din regiunea transnistreană nu mai pot cumpăra valută la licitațiile organizate de banca centrală a regiunii. Săptămâna aceasta cererea de valută a fost de 10 milioane de dolari. În lipsa valutei, agenții economici nu mai pot achita importurile, inclusiv materia primă, dar și produsele de consum curent pentru populație. Au început să scadă și volumele de alimente importate în regiune.

Pe acest fundal, una din băncile concernului Sheriff a propus administrației un credit în valoare de 10 milioane dolari, dar conducerea Băncii centrale ezită să dea curs acestei propuneri, mai ales că relațiile dintre executivul controlat de liderul transnistrean Evgheni Șevciuk și majoritatea legislativă dominată de Sheriff au devenit extrem de tensionate în contextul luptei pentru dominație în regiune și al așa-ziselor alegeri prezidențiale preconizate pentru 11 decembrie 2016.

Sheriff a propus executivului și un împrumut nerambursabil de 26,5 milioane de dolari pentru achitarea datoriilor față de salariații bugetari, propunere acceptată în principiu, dar care continuă să fie încă analizată.

Șeful executivului, Pavel Prokudin, a cerut susținere financiară din partea Rusiei, însă această susținere întârzie să vină. Șeful departamentului de externe al regiunii separatiste, Vitali Ignatiev, a plecat marți la Moscova pentru o vizită de lucru, unde va discuta inclusiv subiectul asistenței Rusiei pentru Transnistria și va participa, vineri, potrivit unui comunicat oficial de la Tiraspol, la semnarea unui memorandum de cooperare interdepartamentală dintre Serviciul Vamal al Rusiei și comitetul vamal al autoproclamatei regiuni nistrene.

Previous Next

XS
SM
MD
LG