După 20 de ani, din nou la Olimpiadă; Kliciko vrea să ajungă la Rio

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Campionul mondial la categoria grea Vladimir Kliciko visează la câștigarea unei a doua medalii olimpice de aur din carieră, la Jocurile de la Rio (5-21 august), dacă boxerii profesioniști vor fi în final autorizați să participe și dacă îi va permite calendarul.

„Găsesc că ar fi corect ca boxerii profesioniști să poată participa la Jocurile Olimpice de la Rio, chiar dacă nu s-a decis încă nimic până acum”, a declarat ucraineanul pentru agenția germană SID.

Federația internațională de box amator (AIBA) urmează să statueze până la sfârșitul lunii iunie o reformă ce ar deschide Jocurile Olimpice tuturor boxerilor profesioniști, scrie Agerpres.

„Sunt convins că mulți dintre combatanții profesioniști ar putea întâmpina dificultăți în fața stilului amatorilor. Dacă se va autoriza, eu voi fi acolo. Ar fi incredibil să merg la JO după 20 de ani de la victoria pe care am obținut-o la Atlanta”, a declarat încântat cel care a cucerit aurul în 1996, când evolua la amatori.

Pugilistul ucrainean, care vineri va împlini 40 de ani, a subliniat totuși că va face în așa fel încât agenda să-i permită acest lucru. În 2016, el vrea să-și ia revanșa în fața britanicului Tyson Fury, care l-a deposedat de titlurile WBA/IBF/WBO în noiembrie anul trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...