Armata americană susține că militarii ruși au rămas, în continuare, în Siria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Retragerea parțială a forțelor ruse din Siria, anunțată luni de președintele Vladimir Putin, rămâne pentru moment foarte limitată, a declarat miercuri, la Bagdad, colonelul Steve Warren, purtător de cuvânt al armatei americane, relatează AFP.

„Nu am văzut o reducere semnificativă a capacității lor de luptă”, a declarat colonelul Steve Warren în cadrul unei videoconferințe la Bagdad.

„Capacitatea de luptă la sol rămâne neschimbată, iar capacitatea lor aeriană a fost ușor redusă, însă asta este tot”, a spus el.

Pentru moment, armata americană și aliații săi din coaliția împotriva Stat Islamic nu știu care sunt adevăratele intenții ale rușilor, a adăugat militarul american. „Există o listă lungă de posibilități, însă mai degrabă decât să le examinăm pe fiecare, preferăm să se concentrăm pe lupta împotriva grupului Stat Islamic”, a menționat el.

Luni, președintele rus Vladimir Putin a anunțat spre surpriza generală o retragere parțială a forțelor ruse din Siria, în timp ce negocieri sub egida ONU sunt în curs de desfășurare în încercarea de a se găsi o soluție la războiul civil sirian.

Casa Albă a declarat marți că Moscova respectă în această etapă angajamentul său de retragere din Siria, iar secretarul de stat american John Kerry a anunțat că se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin și cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...