Reacția lui Dodon la decizia lui Usatîi, de a susține un candidat pentru prezidențiale: „Înțelept”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul socialiaștilor, Igor Dodon, a salutat decizia fostului său partener de proteste, Renato Usatîi, de a susține un un alt candidat în cadrul alegerilor prezidențiale.

Asta după ce Usatîi și-a revăzut decizia, de a boicota scrutinul prezidențial, în condițiile în care el nu a împlinit vârsta de 40 de ani, pentru a putea candida.

Usatîi a anunțat marți „că pe eșichierul de stânga va apărea un contracandidat demn, datorită căruia Igor Dodon nu va trece în turul doi al alegerilor prezidențiale”.

„Eu vă spun sincer: în sfârșit, aceasta este o decizie înțeleaptă. Este o decizie corectă. Poate să participe. Fie ca toate partidele să-și expună poziția cu privire la viitorul Moldovei. Să fie încă un candidat de stânga. Să cheme electoratul la alegeri. Deoarece după aceea va fi mai simplu să obţinem victoria împotriva electoratului de dreapta. Pentru că boicotarea alegerilor ar fi un lucru mai rău”, a declarat Dodon pentru Sputnik.

În același timp, liderul socialiștilor moldoveni consideră că este corectă înaintarea unui candidat unic din partea opoziției de centru-stânga.

„Desigur, ar fi mai bine dacă ar fi un candidat unic din partea partidelor de centru-stânga. Însă dacă acest lucru este imposibil din cauza ambițiilor personale nesănătoase ale unor tovarăși, aceștia își pot înainta candidatul lor fără probleme”, a adăugat Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...