Britanicul Andrew J. Wiles a câștigat Premiul Abel, „Nobelul” pentru matematică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Britanicul Andrew J. Wiles, care a demonstrat ultima teoremă a lui Fermat în 1994, soluționând o problemă care preocupa specialiștii de peste 350 de ani, a fost distins marți cu Premiul Abel, supranumit adesea „Nobelul pentru matematică”, informează Agerpres.

Decizia a fost anunțată de Academia Norvegiană de Științe și Litere, care s-a declarat „impresionată” de demonstrația care inaugurează „o nouă eră în teoria numerelor”.

Teorema în cauză poartă numele matematicianului francez Pierre de Fermat și a fost notată de acesta pe marginea unei pagini dintr-o carte, în jurul anului 1637. El a menționat atunci că teorema are o demonstrație minunată, dar că nu dispunea de spațiu suficient pe acea pagină pentru scrierea ei.

Rezolvarea problemei nu a fost însă foarte simplă pentru generațiile ulterioare de matematicieni, lungul șir de încercări fără izbândă constituind subiectul unui volum intitulat „Ultima teoremă a lui Fermat”, semnat de Simon Singh.

Demonstrarea teoremei lui Fermat este, fără îndoială, punctul maxim al carierei de până acum a lui Andrew J. Wiles, născut în 1953 la Cambridge, care a absolvit cursurile Universităților Oxford și Cambridge și și-a continuat studiile în SUA și Franța. Din 2011, el este profesor la Oxford.

Distincția în valoare de șase milioane de coroane norvegiene (600.000 de euro) îi va fi înmânată în cadrul unei ceremonii organizate la Oslo la 24 mai.

Premiul Abel a fost creat de parlamentul de la Oslo în 2002, în amintirea matematicianului norvegian Niels Henrik Abel (1802-1829) și a fost acordat prima dată în 2003. Câștigătorii sunt aleși de Comitetul Abel, alcătuit din cinci matematicieni recunoscuți la nivel internațional.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...