Scopul proiectului este asigurarea executării drepturilor personale prevăzute de lege prin îndeplinirea actelor notariale.

Potrivit documentului, o novaţie de concept este modalitatea de admitere la stagiu, de efectuare şi încetare a stagiului. O schimbare de concept vizează şi instituţia admiterii în profesia de notar. Unicul organ împuternicit cu acest drept este Comisia de licenţie, constituită pe lângă Ministerul Justiţiei. Iar perioada de stagiere va fi extinsă de la 12 la 18 luni. După ce stagiarul va efectua un stagiu acesta va avea un examen de calificare în funcţia de notar.

Proiectul de lege a fost înregistrat pe 4 septembrie 2015.