Dar, chiar dacă-i ignorăm pe nenorociţii ăştia (invectez fără ură), se găseşte destulă lume „bună”, care blestemă Platforma DA şi toată mişcarea protestatară. Patrioţi până în măduva oaselor, îngrijoraţi de „mâna Moscovei”, aceştia vor să anihileze cu orice preţ spiritul protestatar de manieră europeană. Ei au mereu de reproşat ceva Platformei, Maiei Sandu şi altora, care cică ar face jocul Moscovei. Nici eu nu sunt încântat de toate mişcările pieţei, dar cum să reproşez tocmai eu, absentul, unor oameni foarte prezenţi?

Propun un elementar exerciţiu de anticipaţie. Să admitem că criticii protestelor au dreptate (nu e un secret: Kremlinul are aici interese geostrategice permanente). Să admitem că protestatarii proeuropeni şi-ar apleca urechea la aceste temeri şi ar înceta să se revolte – sub orice formă! – faţă de activităţile şi inacţiunile guvernării. De dragul „parcursului european”. Să admitem că guvernarea-i lăsată în pace, indiferent de cum evoluează starea lucrurilor. Să admitem că Platforma DA, sătulă de atâta zarvă în jurul ei, obosită de lupta cu morile de vânt ale sistemului nesimţit, se retrage. La urma urmei, de ce trebuie să-şi răcească gura pentru un popor inert şi mofturos?

Dar asta ar însemna să lase terenul protestelor exclusiv mercenarilor Kremlinului. Iar motive de revoltă şi câmp de manifestare există. Or, anarhistul Usatîi sau „socialistul” Dodon nici măcar nu orientarea europeană o critică! Ei amendează inactivitatea instituţiilor în domeniul economic şi social, corupţia care a luat forme înspăimântătoare, mizeria în care a ajuns capitala, lipsa unor elementare condiţii de trai, degradarea morală a societăţii.
Ei nu se vor ogoi în niciun caz (care opoziţie ar rata o asemenea şansă?) şi vor penaliza, inclusiv violent, orice gafă a ocârmuirii, fie la nivelul înalt al deciziilor legislative, fie la nivelul de jos al gropilor din asfalt. Ce se va întâmpla când terenul va fi pârjolit, iar revolta şi protestul împotriva guvernării vor veni numai dinspre “uniunea vamală”, ca singura alternativă a dezmăţului? Vom închide definitiv porţile Occidentului?

Protestele populiste, anarhist-socialiste, trebuie echilibrate cu critici dinspre Europa, în contextul actelor de asociere cu UE. Făcându-le consistente, în raport cu cerinţele celeilalte tabere protestatare. Cetăţeanul ar avea cel puţin trei variante de alegere, în loc de cele două care ni se impun acum tot mai insistent, graţie „patrioţilor”: fie guvernarea coruptă, fals europeană, fie opoziţia estică. Ş-apoi puţinele lucruri bune se produc azi doar graţie presiunii pieţei asupra guvernării. Protestatarii de la Chişinău sunt adevăraţii parteneri ai… partenerilor de dezvoltare (apropo, de ce ei se numesc parteneri, şi nu donatori?).

P.S. cu indecişii. În sondajele din ultima vreme, evidente sunt doar tendinţele. Atât de evidente, încât… la ce mai trebuie sondaje? Iar singurul sector netrucat din cercul ipoteticului parlament este cel al indecişilor. Ei sunt la fel de imprevizibili în alegeri, ca şi în sondaje. Şi tocmai această imprevizibilitate este constantă. Acum procentul lor e de peste 40. Dacă şi o treime de respondenţi indecişi anula efectul oricărui sondaj (teoretic, acele 30% pot vota pe oricine, răsturnând tabloul!), acum lucrurile sunt şi mai complicate.

Unii văd aici un semnal de alarmă, eu însă privesc senin. Îmi plac indecişii. Ei sunt oamenii care gândesc. Care se îndoiesc, cântăresc, aşteaptă argumente, aşteaptă să fie curtaţi. Ei sunt cei care aleg. Spre deosebire de votanţi, care îi vor susţine invariabil pe „ai lor”, indiferent de eficienţa acestora. Lupta esenţială într-o campanie se dă întotdeauna pentru acest grup de ezitanţi. Aici sunt cei care vor vota numai după ce vor analiza ofertele.

Câte oferte convingătoare vor exista în preajma alegerilor?