(VIDEO) Goluri fabuloase în derby-ul Londrei, Tottenham – Arsenal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Meci spectaculos sâmbătă în Premier League, în derby-ul Londrei, între Arsenal și Tottenham, cu 4 goluri, dintre care două excepționale.

Cele două echipe, aflate în lupta directă pentru titlu, au avut o primă repriză mai puțin spectaculoasă, dar în care s-a înscris un gol senzațional. Ramsey, cu o deviere cu călcâiul, a deschis scorul pentru Arsenal și a stabilit scorul la pauză.

În minutul 55 Coquelin a luat al doilea galben, fiind eliminat, iar gazdele de la Tottenham au preluat controlul meciului. Alderweireld a egalat în minutul 60, iar Kane, două minute mai târziu, a marcat golul meciului.

Alexis Sanchez a egalat în minutul 76, stabilind scorul final. În urma acestui rezultat Tottenham a ajuns la 55 de puncte, la 2 în spatele liderului Leicester, în timp ce Arsenal, cu 52 de puncte, se situează pe poziția a 3-a. Leicester are însă un meci mai puțin.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...