„Aceste arestări coincid cu proverbul „unul face, altul trage”. Dintre cei arestaţi nu toţi au fost tocmai persoanele care trebuiau, ipotetic, să răspundă pentru aceste lucruri. Natura investigaţiilor pornite de Centrul Anticorupţie trezeşte însă neîncredere şi vă spun de ce. Am în faţă hotărârea Curţii de Conturi din 26 iulie 2013, care se referă la nereguli în ceea ce priveşte achiziţiile publice în domeniul procurării aparatajului medical la diverse spitale, inclusiv spitalele din care fac parte acum funcţionarii arestaţi. Este vorba despre anul 2013, când Curtea de Conturi a depistat nereguli mai mari decât cele care se conţin în ordonanţele de pornire a urmării penale. Şi în hotărârea Curţii de Conturi scrie că materialele au fost remise Procuraturii Generale şi Centrului Anticorupţie. Iar în 2013, istoric vorbind, cei doi, contrabandistul şi păpuşarul, erau în relaţii ok”, a declarat avocatul Ana Ursachi, în cadrul „Cabinetului din Umbră”, la Jurnal TV.

La rândul său, jurnalistul Valeriu Saharneanu, fost deputat PL, afirmă că reţinerile efectuate de CNA sunt o demonstraţie pentru cetăţenii RM şi pentru partenerii externi ai ţării, în situaţia în care în regiune avem exemple bune de luptă cu corupţia, precum România şi Ucraina. Astfel, s-a aruncat în atenţia publică un dosar prin care să se arate că şi în RM sunt scoase la iveală cazuri de rezonanţă.

„Mie mi se pare că toată situaţia asta este un paratrăsnet. Ceea ce se întâmplă, lucrurile astea, au loc la nivel regional. Vedem şi în Ucraina că a fost demonstraţie de forţă în lupta cu corupţia, prin arestul chiar în Parlament. În România vin valuri şi valuri de asemenea semnale, unde se luptă în adâncuri cu corupţia şi sunt scoase la iveală foarte multe cazuri. Este un paratrăsnet că în aspect politic nimic nu se întâmplă. Deci cineva care gestionează starea asta de lucruri vrea pur şi simplu să dea un pic drumul la presiune. Mass-media, societatea civilă, toate fierb acum şi sunt semnale proaste pentru guvernare. Şi aici apare acest dosar, gen: „Poftim şi vouă, savuraţi nişte cazuri de corupţie”. Este o demonstraţie şi pentru cetăţeni şi pentru parteneri externi, că iată, băieţii s-au apucat de lucru. Însă starea de tensiune şi îngrijorare creşte şi se agravează tot mai tare”, afirmă Valeriu Saharneanu.

„Sunt convins că CNA şi alte instituţii de drept au mai multe dosare. Regretabil este că acestea apar la moment, atunci când trebuie pentru ceva. Cu siguranţă, CNA este o instituţie solidă, cu profesionişti, dar nu pot înţelege unde sunt dosarele de rezonanţă pe care le-a scos în vileag societatea civilă, mass-media. Nu vom avea ordine în ţară atât timp cât instituţiile de drept vor răspunde la indicaţiile unor persoane obscure şi nu la cerinţele legii, a constituţiei”, a adăugat un alt invitat al emisiunii, jurnalistul Chiril Moţpan.

Vedeţi aici raportul Curţii de Conturi din 2013, cu privire la neregulile în domeniul achiziţiilor publice.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.