Ambasada SUA: Aşteptăm progrese în legile privind reforma Procuraturii şi a CNI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul se întrunește joi în prima ședință din sesiunea primăvară-vară, iar reprezentaţii Ambasadei Statelor Unite la Chişinău recomandă deputaților să includă pe ordinea de zi proiectele de lege privind Procuratura şi reformarea Centrului Naţional de Integritate.

Recomandare a fost făcută pe pagina oficială de Facebook a misiunii diplomatice, după ce a fost anunțată prima ședință a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară.

„Elementele importante de pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului sunt legea privind reforma Procuraturii Generale şi legea privind reforma Centrului Naţional de Integritate. Aşteptăm să existe progrese în aceste legi extrem de importante, în formatele acceptate pe larg de către societatea civilă şi de experţii internaţionali”, se arată în mesajul Ambasadei.

Deși oficial sesiunea de primăvară-vară a Legislativului a început la 1 februarie, deocamdată nicio ședință în plen nu s-a desfășurat. Mai mulți analiști au afirmat că aleșii poporului ar ezita să se întrunească în ședință deoarece nu doresc să repete experiența de la 20 ianuarie, când la Parlament au avut loc proteste de amploare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...