Venezuela scumpește benzina pentru prima dată în 20 de ani; Prețul a crescut de 95 de ori

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele venezuelan, Nicolas Maduro, a anunțat miercuri, în cursul unei alocuțiuni în care au fost prezentate mai multe măsuri economice, majorarea prețului la benzină, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, care va trece de la 0,01 la 0,95 dolari pe litru pentru Super 95, relatează AFP.

„Este o măsură necesară, mi-o asum”, a declarat șeful statului într-un discurs în cursul căruia a precizat că nou preț la benzina Super 95 va fi de „6 bolivari” (0,95 dolari) litrul.

Nicolas Maduro a anunțat, de asemenea, o devalorizare cu 37% a monedei naționale, bolivarul, atunci când va fi destinat importului de alimente sau medicamente, o particularitate pentru această țară unde există simultan mai multe cursuri de schimb pentru dolar în funcție de ce este cumpărat.

„Vom simplifica sistemul de schimb în două categorii, sistemul de schimb protejat care va fi introdus mâine (joi), de la 6,3 la 10 bolivari” pentru un dolar, și o altă categorie, „flotantă”, care este în prezent la 200 de bolivari pentru un dolar, a menționat președintele Venezuelei.

În cursul acestei intervenții de mai multe ore, Nicolas Maduro a prezentat o serie de măsuri pentru a înfrunta, în opinia sa, grava criză economică care zguduie această țară cu cele mai importante rezerve de petrol din lume.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...