Statul organizează excursii după gratii, pentru minori; Reacția Asociației Promo-LEX

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un grup de copii din cadrul Centrului de Resurse și Ajutor pentru Copii din Chișinău au vizitat Penitenciarul nr. 13, la solicitarea Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

Organizatorii excursiei anunță că „în cadrul discuției purtate cu deținuții minori, copii au înțeles cât de importantă este libertatea pentru aceștia și au conștientizat că trebuie să studieze și să se comporte cuviincios pentru a nu ajunge în asemenea locuri.”

Copiii, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au vizitat celulele, dar şi biblioteca penitenciarului. Potrivit Asistenților sociali, dar şi angajaților penitenciarului, asemenea excursii ar avea un caracter educativ și sunt binevenite. O nouă excursie de acest fel va fi organizată pentru copiii de până la 14 ani din familii nevoiașe.

Asociația Promo-LEX consideră că astfel de practici au la bază stereotipuri și prejudecăți legate de copiii din familii social vulnerabile și predispunerea acestora de a comite infracțiuni. Mai mult ca atât, promovarea unor astfel de mesaje de către autoritățile publice perpetuează aceste prejudecăți în societate.

„Prin astfel de acțiuni sunt încălcate principiile egalității și nediscriminării stabilite de Convenția pentru Protecția Drepturilor Copiilor și alte tratate internaționale, legislația și Constituția Republicii Moldova”, spun cei de la Promo-LEX.

Astfel, Asociația face apel către reprezentanții Departamentului Instituțiilor Penitenciare și altor autorități publice, precum și organizațiile neguvernamentale să nu admită continuarea unor astfel de practici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...