Un amic jurnalist din București mă întreabă: ”Vitalie, te-ai întoarce la Chișinău? Eu, dacă aș fi în locul tău, nu m-aș mai duce acolo. Mi se pare foarte periculos. Mi se pare că este foarte nesigur”. Nu am știut ce să-i spun. De revenit încă nu se pune problema. De dus, sigur mă voi duce. Pe de altă parte, nu știu dacă l-aș putea convinge pe amicul meu să mă însoțească. Sigur nu l-aș convinge să vină cu familia. Dacă este să fiu sincer, evenimentele din ultima vreme mă sperie și pe mine. Explozii de grenade, spargeri de magazine ca în anii sălbatici din anii ’90, tinere găsite spânzurate în pădure, tineri care vor să se arunce de pe panouri publicitare și atât de multe chestii care te fac să te întrebi: ”Doamne, ce se întâmplă cu Moldovioara?”
Știți ce înseamnă disoluția instituțiilor statului? Știți care este efectul acestui fenomen? Să vă explic. Disoluție înseamnă degradare, descompunere, decădere. Instituțiile din Moldova sunt în plin proces de disoluție. Politicienii au făcut un rău uriaș acestui stat. În loc să lase în pace instituțiile, le-au subordonat, pe funcționari i-au făcut sclavi. Rezultatul – acum nu mai funcționează nimic. Și nu exagerez, stimabili trolli, postaci și analiști ai oligarhilor. Nu. Serviciul de ambulanță te lasă să mori în casa ta – îți pune doar un bilețel în ușă. Poliția nu are cum să protejeze pe nimeni, nici pe deputați, nici pe miniștri – îi scoate în brațe sau pe targă din Parlament. Nu mai spun că nu sunt în stare să identifice niște criminali, niște tâlhari care au prins atât de mult curaj că au spart un magazin de bijuterii la câțiva metri de ministerul de Interne. Poliția nu are nicio putere în Moldova, iar un stat fără poliție este cu un picior în groapa anarhiei. Un stat nu poate supraviețui fără instituții.
Nu mai spun nimic de funcționari, de birocrați. Oricine și orice se cumpără în Moldova. Toată lumea ia șpagă, toată lumea cere șpagă. La școală, la grădiniță, la facultate, la spital, la poliție, peste tot. Dacă reușești să găsești un om cinstit în instituțiile statului, fii sigur – este o excepție, nicidecum o regulă. În aceste condiții, să nu ne mire când vedem un primar cocoțat pe un panou de publicitate încercând să convingă un tânăr să coboare. Din punctul meu de vedere, nu este treabă de primar să negocieze cu sinucigașii. Nu știu dacă experiența domnului Chirtoacă de la Surprize Surprize i-a fost de ajutor în acest caz. Sunt de părere că o autoritate a statului trebuie să fie competentă și să poată acționa. Efectul acestei ”salvări” este opus celui scontat. La numai câteva ore, un alt tânăr a urcat pe panou. Așadar, dacă vrei să vină primarul la tine, urci la înălțime și se întâmplă… Și încă un lucru important, foarte important. Ce era dacă tânărul sărea de pe panou? Ce făcea primarul Chirtoacă? Își asuma vina? În experiența mea de jurnalist am avut un caz tragic – o persoană care a stat pe un bloc aproape o zi și o noapte a sărit în gol. Salvatorii români nu au avut ce să-i facă. Și aveau psiholog, aveau experiență… Cu astfel de situații nu te joci.
Disperarea este cuvântul de ordine în Moldova. Disperarea cauzată de sărăcie și de lipsa unui viitor. Moldovenii simt că sunt pe cont propriu. Și nu mai au încredere în nimeni, în nimic. Iar tinerii, adolescenții, cei cu un caracter în formare, se destabilizează cel mai ușor. Un amic din Chișinău îmi spunea de curând că a văzut foarte mulți tineri pe culmile disperării. Ei sunt singuri, ei sunt abandonați de părinți. Banii pe care o mamă sau un tată îi trimite din Italia nu țin loc de dragoste. Lucrurile degradează mult. După disoluția instituțiilor statului urmează disoluția sufletelor moldovenilor.