Un tânăr de 29 de ani din raionul Ungheni este cercetat penal pentru omor. Acesta ar fi ucis o tânără de 26 de ani din raionul Ialoveni.
Cadavrul femeii a fost găsit în ianuarie curent în apropierea unei staţii de deservire tehnică a locomotivelor din sectorul Botanica al capitalei.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, suspectul şi-ar fi recunoscut fapta, indicând locul unde ar fi avut loc crima.
Între victimă şi suspect s-ar fi iscat un conflict după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice.
Tânărul i-ar fi aplicat câteva lovituri cu un cuţit de buzunar în regiunea gâtului, după care ar fi lăsat-o într-o fâşie forestieră de lângă calea ferată.
Bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 până la 15 ani.