Se pare că demnitarii români, cu excepții care încă se cer descoperite, au ratat anul 2015 în relația cu Republică Moldova. Dacă ar fi fost unul ca oricare altul, nu ar fi contat. Din păcate pentru ei, și de fapt pentru România, 2015 a fost un an de cotitură dramatică, ce reașază fundamental întreaga scenă politică de la Chișinău.
Departe de a fi un Epilog la criză din 2015, noua coaliție confecționată de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc adâncește și mai mult marasmul politic, moral și social.
Ce face România în această situație? Susține coaliția lui Plahtoniuc și a salutat stabilitatea adusă de guvernul acestuia. După care l-a invitat pe noul premier moldovean la București și-i promite 60 de milioane de euro, dintr-un împrumut de 150.
Dacă tot dorea Bucureștiul să dea bani Chișinăului, de ce nu i-a dat guvernelor Gaburici sau Streleț? A așteptat să se adâncească criza? A așteptat un guvern controlat integral de oligarhul Plahotniuc? Sau a așteptat să se apropie de sfârșit mandatul președintelui Timofti?
Iar acum, cu două luni înainte de alegerea președintelui de către Parlament, încearcă să netezească drumul unui candidat către cea mai importantă funcție în stat? La Chișinău se vorbește intens și cu groază de candidatura lui Plahotniuc la fotoliul de președinte.
Și ce rost au acele condiționări pentru oferirea creditului? Să mai salveze ceva aparențe în fața Comisiei Europene care înțelege ce se petrece în Moldova, dar n-are nici energie, nici resurse disponibile să mai intervină?
Sau e doar o perdea de fum pentru opinia publică din Moldova, de care oficialilor români nu prea le pasă? Doar Plahotniuc e detestat de peste 90% din populație, conform sondajelor de opinie.
Orice om cu capul pe umeri s-ar feri de orice asociere cu Plahotniuc. Sau România crede că cetățenii moldoveni sunt o turmă care o să aplaude când o să primească banii pe salarii și o să uite de Plahotniuc și de miliardul de dolari furat din bănci?
România a ratat și acest moment. Parcă textul ar fi fost scris în primăvara anului trecut. Inadecvarea conditionalităților e depășită doar de convingerea celor de la Chișinău că nu e nimic de așteptat de la București. În afară de bani.
Oricum, așteptările nu erau prea mari, de la un guvern care n-a acordat atenție cetățenilor moldoveni, deși protestele durează de un an. Și, totuși, felul în care premierul Ciolos comunică pretinsele condiții, anume într-o scrisoare către Guvernul lui Plahotniuc, stârnește nedumeriri.
Dacă Guvernul României consideră că cetățenii Republicii Moldova nu meritau o adresare directă, era preferabil un simplu comunicat pe site-ul Guvernului, în limba de lemn în care e redactat acum textul, nu o scrisoare către Guvernul controlat de oligarh, pe care moldovenii observă cu stupoare cum Bucureștiul încearcă să-l legitimeze.
Dar cel mai tare dezamăgește conținutul scrisorii. Criza nu poate fi rezolvată prin dialog constructiv între actualele forțe politice, care au dus Moldova în pragul colapsului economic și haosului politic.
Implementarea Acordului de Asociere de către Guvernul lui Plahotniuc…. această frază jignește grav nu numai inteligența moldovenilor, ci și pe a noastră, a tuturor celor care urmărim evoluțiile politice de acolo!
Vlad Plahotniuc a compromis vectorul european în Moldova, cum să-i ceri tocmai lui să implementeze acordul? Cum adică „prioritizarea implementării”? De către cine? De către actualul Guvern?
Scriind aceste rânduri, Guvernul României umilește sute de mii de oameni care au protestat în ultimele 12 luni la adresa corupției, hoției, statului captiv, cerând reforme, anchetarea furtului miliardului de dolari.
Asta e tot ce a înțeles Bucureștiul din evenimentele de la Chișinău? Că lipsește prioritizarea? Cam puțin. Prea puțin.
Lista condițiilor ar fi trebuit să se inspire din revendicările protestatarilor. Și ar fi trebuit să înceapă cu destituirea procurorului general, cu adoptarea neîntârziată a legii procuraturii pentru a de-sovietiza procuratura moldovenească, a controlului averilor, a conflictului de interese.
Trebuia subliniat în scrisoare interesul României pentru reforma Justiției și pentru demantelarea rețelelor de crimă organizată ajunse la putere în Moldova. Cu asta ar fi trebuit să înceapă conditionalitățile impuse de România.
Ar fi aplaudat și Bruxelles-ul și Washington-ul și, mai important, milioanele de cetățeni moldoveni. Asta trebuie să fie la punctul unu, pentru a mai spăla puțin obrazul României care pretinde că Republică Moldova e o prioritate a politicii ei externe, dar sub ochii căreia e cât pe ce să explodeze o criză regională fără precedent, într-un stat luat captiv de un singur om, în cel mai prost moment cu putință.
Scrisoarea premierului Cioloș putea fi un exercițiu de real politik, România cumpără timp prin acest credit până ce alte forțe pro-europene se consolidează pentru a putea prelua zestrea electorală a partidelor uzate de exercițiul guvernării.
Dacă Guvernul României ar fi avut politică externă, ar fi început această operațiune încă din 2013, după Pădurea Domnească.
Banii nu înseamnă totul. Altceva așteptau cetățenii Republicii Moldova de la București. Așteptau un semn că România le-a înțeles disperarea și că nu-l susține pe Plahotniuc. Și că temerea că el o să ajungă președinte e cu totul exagerată.
Istoria modernă și cea recentă a României sunt pline de ratări. Lideri ticăloși, proști, corupți sau chiar trădători au eșuat tocmai atunci când auspiciile păreau cele mai favorabile.
Istoria e parșivă, uneori e destul un cuvânt ca să te rețină, alteori o înfrângere, în loc de victorie. Contează momentul. E ca valul. Trebuie să-l vezi cum vine, să te urci pe el, și să zâmbești la poza pentru manualul de istorie.
Dar pentru asta trebuie să-l simți. Aici prea puțin te pot ajuta consilierii sau televiziunile prietene. Nici măcar serviciile secrete, oricât ar fi de multe și de groase la buget, n-au ce să-ți șoptească pentru că nici ele nu pricep.
Armand Goșu, conferențiar dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, analist specializat în spațiul ex-sovietic, pentru Ziare.com.